Home » D:News » CUTREMUR puternic în centrul Italiei. Seismul de 6,5 pe scara Richter, resimţit în toată ţara: oameni răniţi, clădiri prăbuşite. ”S-a deschis pământul, un dezastru”

CUTREMUR puternic în centrul Italiei. Seismul de 6,5 pe scara Richter, resimţit în toată ţara: oameni răniţi, clădiri prăbuşite. ”S-a deschis pământul, un dezastru”

Publicat: 30.10.2016
Un cutremur de 6,5 pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa în centrul Italiei, în jurul orei locale 07:40 (06:40 GMT). Institutul italian de geofizică şi vulcanologie a anunţat o magnitudine iniţială de 6,1, revizuită ulterior la 6,5. Mai multe clădiri s-au prăbuşit, inclusiv două biserici în care se aflau oameni. Bilanţul provizoriu arată zeci de răniţi, dintre care cel puţin două persoane sunt grav rănite la Amatrice, zonă puternic lovită de cutremurul din august, în care au murit aproape 300 de oameni. Alţi răniţi sunt la Norcia şi Tolentino.

Seismul a avut loc la sud-est de oraşul Perugia, fiind resimtit în toată ţara, potrivit AFP. Totodată, s-a resimţit şi în Croaţia, Slovenia şi Bosnia Herţegovina.

Galerie foto

vezi galeria
6 foto

UPDATE 3 Aproximativ 25.000 de persoane au fost dislocate pe teritoriul statului italian, în urma cutremurelor care au avut loc în Italia începând din luna august. Vezi aici detalii

UPDATE 2 Protecţia civilă italiană a anunţat că zeci de persoane au fost rănite în urma cutremurului,  dar deocamdată nu au fost raportaţi morţi, potrivit ziarului La Repubblica.

Conform bilanţului provizoriu, cel puţin şapte persoane au fost rănite în localităţile Amatrice şi Rieti (regiunea Lazio), două fiind în stare gravă. Trei persoane sunt rănite după ce au fost scoase de sub dărâmături în orăşelul Tolentino, situat în regiunea Marche. Numeroase persoane au fost rănite în localităţile Ussita, Castelsantangelo sul Nera (regiunea Marche), Norcia şi Preci (Umbria).

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că până acum niciun român din Italia nu a solicitat asistenţă consulară după cutremur.

UPDATE 1 La Amatrice, localitate afectată grav de cutremurul din august, s-a prăbuşit o biserică şi un sediu al administraţiei locale, două persoane fiind scoase de sub dărâmături cu răni grave, potrivit La Repubblica. Totodată, prrotecţia civilă a anunţat că nu au fost raportate decese în urma seismului, dar un număr de persoane sunt rănite.

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 10 km, iar epicentrul a fost situat în centrul Italiei, la şase kilometri la nordul de micul oraş Norcia, din provincia Perugia.

Potrivit La Repubblica, mai multe clădiri, inclusiv două  biserici, în care se aflau oameni, s-au prăbuşit. Este vorba de biserica din Tolentino (regiunea Marche), unde circa 30 de credincioşi participau la slujba de duminică. Totodată, la Norcia, catedrala în care se aflau mai mulţi călugări şi credincioşi s-a prăbuşit.

„S-a prăbuşit totul, se văd nori de fum, este un dezastru”, a anunţat primarul orăşelului Ussita, afectat grav de cutremurele produse zilele trecute, potrivit Corriere della Sera. În Rieti, Podul Roman a fost închis din raţiuni de precauţie, dar nu au fost semnalate daune sau răniţi.

Prăbuşiri de clădiri au fost înregistrate şi în localităţile Castelsantangelo sul Nera şi Preci. Primarul din Castelsantangelo a afirmat că ”s-a deschis pământul, este fum, un dezastru”.

Iniţial, magnitudinea cutremurului a fost evaluată la 7,1 grade pe Richter, dar între timp a fost revizuită de Agenţia americană pentru studiul seismelor la 6,6 grade. Institutul italian de geofizică şi vulcanologie a anunţat o magnitudine iniţială de 6,1, revizuită ulterior la 6,5.

Recent, David A. Rothery, profesor în geologie la Universitatea Open din Milton Keynes, Marea Britanie, a afirmat că seismele de suprafaţă produc mai multe pagube decât cutremurele de la mare adâncime, deoarece adâncimea mică face ca pământul să se mişte mult mai puternic. Cutremurele sunt declanşate de mişcarea plăcilor tectonice ale Pământului.

În urmă cu doar câteva zile, miercuri, au mai avut loc două seisme , de 5,5 şi respectiv 6,1 grade pe Richter, care nu s-au soldat cuvictime, însă mai multe clădiri, inclusiv istorice, au fost distruse.

Acest nou cutremur puternic are loc la aproape două luni după ce un alt seism major a ucis aproape 300 de oameni şi a distrus mai multe oraşe din regiune.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?