Home » D:News » Garda de la Alba Iulia a fost reînfiinţată. Aceasta este cea care a organizat în 1918 Marea Adunare Naţională – GALERIE FOTO

Garda de la Alba Iulia a fost reînfiinţată. Aceasta este cea care a organizat în 1918 Marea Adunare Naţională – GALERIE FOTO

Garda de la Alba Iulia a fost reînfiinţată. Aceasta este cea care a organizat în 1918 Marea Adunare Naţională – GALERIE FOTO
Publicat: 24.11.2016
Garda Naţională de la Alba Iulia, care a organizat în 1918 Marea Adunare Naţională şi a asigurat paza municipiului, a fost reînfiinţată, prezentarea având loc miercuri, la Sala Unirii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Garda Naţională de la Alba Iulia este formată dintr-un detaşament de 10 militari sau ”gardişti” şi a fost prezentată miercuri la Sala Unirii, locul unde s-a semnat actul de Unire în 1918.

Galerie foto

vezi galeria
8 foto





Acum 98 de ani, Garda Naţională, care se mai numea ”Legiunea română de la Alba Iulia”, a contribuit decisiv la buna organizare a evenimentelor din ziua Unirii.



”Rolul Gărzii Naţionale a fost paza oraşului Alba Iulia, dar şi organizarea Marii Adunări Naţionale. 100.000 de participanţi, la un oraş de 10.000 de oameni, înseamnă enorm. Organizarea acestora, cazarea lor, deplasarea lor în ordine, evitarea oricăror probleme deosebite, toate au intrat în grija Gărzii Naţionale. Există de asemenea şi temerea că trupele maghiare, austriece, germane, care se aflau încă pe teritoriul Transilvaniei, ar putea crea probleme. Pentru aceasta s-a întocmit un plan de apărare al oraşului, de către căpitanul gărzii, Florian Medrea, şi care prevedea paza pe punctele importante de acces spre Alba Iulia”, a declarat istoricul Tudor Roşu, corespondentului MEDIAFAX, după evenimentul de prezentare.



Excelenta organizare a Gărzii Naţionale a constituit, de altfel, şi unul dintre argumentele pentru care Alba Iulia a fost aleasă în noiembrie 1918 ca loc pentru Marea Adunare Naţională, ce avea să hotărască unirea Transilvaniei cu România, transmit reprezentanţii muzeului albaiulian.



”Echipamentele Gărzii Naţionale se compun din piese de echipamente austro-ungar. Este vorba de chipiu, cu cozoroc de piele, iar culorile sunt albastru şi verde-gri. Soldaţii au un veston, croit cu patru buzunare. Pantalonii sunt pe model maghiar, iar bocancii sunt simpli. Arma lor de bază este puşca Steyr Mannlicher, model 1895, cea mai cunoscută armă a armatei austro-ungare. Avantajul ei este că se încarcă foarte uşor, nu trebuie făcute mişcări rotative cu cotul. Ofiţerii aveau pistoale”, a mai spus istoricul Tudor Roşu.



Soldaţii aveau pe braţul stâng însemne tricolore, iar unii dintre ei încă mai aveau o insignă pe chipiu cu însemnele împăratului Austriei Franz Joseph.



După conferinţă, Garda Naţională, formată din 9 soldaţi şi un ofiţer, a realizat o demonstraţie.



Proiectul Ţinutele Istoriei V.Garda Naţională de la Alba Iulia a fost câştigat de Muzeul Naţional al Unirii în sesiunea de finanţare a Administraţiei Fondului Cultural Naţional, 2016, aria Patrimoniu imaterial, iar cuantumul finanţării a fost de 54.084 de lei.



Proiectul face parte dintr-un program pe trei ani, vizând sărbătorile Centenarului Unirii de la 1 decembrie 1918.



Odată finalizată componenţa militară, în anii 2017 şi 2018 se va trece la componenţa civilă, reconstituirea segmentului politic şi a marii mase de participanţi la Unire – ţărani, muncitori.



Echipa care a lucrat la acest proiect este formată din angajaţi ai Muzeului Naţional al Unirii: Tudor Roşu, Ioana Rustoiu, Liviu Zgârciu şi Marius Cristea.

Sursa: Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

(P) “Alba Sub Lumini de Oscar” – festivalul de fotografie de la Alba Iulia si-a desemnat castigatorii. Galerie cu cele mai spectaculoase fotografii.

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?