Home » D:News » Ce credeau canadienii despre Dacia din perioada comunistă: „Nici-o maşină nu poate face asta”

Ce credeau canadienii despre Dacia din perioada comunistă: „Nici-o maşină nu poate face asta”

Ce credeau canadienii despre Dacia din perioada comunistă: „Nici-o maşină nu poate face asta”
Publicat: 28.11.2016
În anii 80' Dacia a încercat să pătrundă pe piaţa canadiană. Deşi estimau vânzarea a 5-10.000 de unitati/an, Dacia nu a fost deloc bine privită de canadieni.

Între 1983 si 1987 s-au vandut peste 4.000 de masini Dacia în Canada, însă Dacia nu a impresionat pe nimeni, deşi preţul ei era unul dintre cele mai accesibile.

Şoferii canadieni de Dacia s-au plâns de numeroasele problemele ale maşinii fabricate în Argeş. Într-un articol din martie 1986 al Wall Street Journal, cu titlul: “Când un Renault nu este de fapt un Renault? Atunci când este o Dacie” sunt prezentate experienţele unui canadian care a cumpărat o Dacie, constantând peste zece luni că automobilul ale probleme mari. Ştergatoarele de parbriz porneau singure desi masina era incuiata, schimbatorul s-a rupt şi i-a rămas în mână, iar sistemul de degivrare functiona cu mari probleme.

Totodată, bărbatul a povestit că i-a făcut plinul maşinii, însă odată ajuns acasă a observat că bancheta din spate si podeaua erau pline de benzină, fiindcă era o problemă la rezervorul automobilului.
 
Tot în acele vremuri, un editorialist de la cotidianul La Presse din Montreal spune ca Aro a fost cea mai proasta masina pe care a condus-o vreodata şi că e ca şi cand ai conduce un GMC vechi cu peste 300.000 km rulati. El mai spune totodată că a ramas uluit de faptul că trusa de prim ajutor continea atele şi instrumente pentru traheotomie.
 
Prezenţa Daciei în Canada a fost un eşec total. Problemele legate de fiabilitate erau extrem de mari şi nemultumirile clientilor au fost numeroase, fapt ce a dus, în final, la retragerea acestora de pe piaţa canadiană, scrie auto-bild.ro
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase