Home » D:News » Gestul de afecţiune al unui pitbull faţă de stăpâna care l-a salvat a uimit întreaga lume. Fotografia care s-a viralizat

Gestul de afecţiune al unui pitbull faţă de stăpâna care l-a salvat a uimit întreaga lume. Fotografia care s-a viralizat

Publicat: 14.02.2017
Când Kayla Filoon, o studentă care este voluntară la un adăpost de animale din Philadelphia, l-a văzut pe Russ, un pitbull, pentru prima dată, a ştiut imediat că cei doi aveau o conexiune specială.

„Rătăcise pe străzi, fusese bătut. Îi lipsea din blana de pe coadă  şi de lângă urechi şi era foarte slab. Stătea într-un colţ calm, uitându-se la mine. Am simţit imediat că trebuia să îl iau de acolo”, povesteşte Kayla, potrivit Gândul.

Kayla ştia că trebuie să acţioneze repede, în contextul în care 15 câini de la adăpost fuseseră eutunasiaţi, potrivit BoredPanda.com.

„Oricare dintre ei risca să fie eutanasiat. În special cei foarte bolnavi erau expuşi riscului, iar printre aceştia se număra şi Russ”, spune Kayla.

În următoarea zi, Kayla s-a dus la adăpost şi a început să completeze actele de adopţie.

„Într-o noapte stăteam pe canapea, făcându-mi temele şi a încercat să vină lângă mine”, povesteşte Filoon. Prietena sa i-a făcut poză, a urcat-o pe reţelele de socializare, iar aceasta s-a viralizat imediat.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase