Home » D:News » Balustradele podurilor din Paris riscă să se prăbuşească din cauza ,,dragostei”

Balustradele podurilor din Paris riscă să se prăbuşească din cauza ,,dragostei”

Balustradele podurilor din Paris riscă să se prăbuşească din cauza ,,dragostei”
Publicat: 29.04.2017
Primăria Parisului scoate la licitaţie, pe 13 mai, lacătele pe care îndrăgostiţii le agăţau de balustradele podurilor.
În cadrul licitaţiei vor fi oferite spre vânzare 15 balustrade metalice, pline de lacăte, cântărind fiecare în jur de 500 de kilograme, informează Mediafax.
 
Vânzarea se va face în beneficiul asociaţiilor care oferă asistenţă refugiaţilor.
 
Reprezentanţii Primăriei pariziene au declarat că „vânzarea în beneficiul asociaţiilor care se ocupă de protecţia emigranţilor este modul nostru de a respecta gestul tuturor celor care au ales să-şi declare şi să-şi celebreze dragostea agătând un lacăt de balustradele podurilor pariziene.”
 
Pont des Arts şi Pont de l’Archevêché, în apropiere de Notre-Dame, au fost cele mai căutate şi solicitate (la propriu) poduri. Balustradele Pont des Arts, de pildă, s-au îndoit sub greutatea lacătelor, punând în pericol siguranţa trecătorilor. Din anul 2015, municipalitatea pariziană a decis înlocuirea balustradelor celor două poduri cu panouri de sticlă. De pe Pont des Arts au fost ridicate 45 de tone de lacăte, iar de pe Pont de l’Archevêché 20 de tone.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase