Home » D:News » Vom avea nevoie de două planete precum Pământul pentru a susţine rapiditatea cu care consumăm resursele naturale

Vom avea nevoie de două planete precum Pământul pentru a susţine rapiditatea cu care consumăm resursele naturale

Publicat: 14.05.2017
În cadrul campaniei sale, Donald Trump a promis că va schimba politica de mediu a fostului preşedinte Barack Obama. Acesta a propus retragerea fondurilor destinate Agenţiei de Protecţie a Mediului, în prezent oficiali de la Casa Albă au discutat ieşirea Statelor Unite ale Americii din cadrul Acordului climatic de la Paris.

Statele Unite ale Americii este unul dintre cei mai mari consumatori, astfel politicile de stat din SUA pot afecta mediul la nivel global, informează Science Alert.  Conform unui raport din 2013, populaţia globală ar avea nevoie de aproape două planete Pământ pentru a putea obţine resursele naturale regenerabile pe care omenirea le cere. 

Global Footprint Network este o companie non-profit ce calculează cerinţele oamenilor reflectate asupra ecosistemului planetei. Aceştia au măsurat cantitatea de resurse pe care o consumă oamenii în comparaţie cu intervalul în care se poate regenera planeta conform unui model ecologic. 

Sursa: Global Footprint Network

În cadrul modelului sunt luate în considerare resursele biologice, de exemplu lacurile cu peşte sau zonele împădurite şi modul în care acestea pot satisface cerinţele unei ţări. Modelul include şi importul, dar exclude exportul. Cu cât modelul este mai mic, cu atât ţara consumă mai puţin.

Un alt factor important este biocapacitatea, capacitatea unei ţări de reînnoire a resurselor sustrase din ecosistem. Cu cât ţara are o biocapacitate mai crescută, cu atât aceasta reuşeşte să consume în funcţie de perioada de regenerare a resurselor. 

Dintre toate ţările cu deficit ecologic, Statele Unite ale Americii se clasează pe primul loc. Deşi biocapacitatea ţării este mare, consumul este nesustenabil. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase