Home » D:News » Leonardo DiCaprio a criticat dur decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din Acordul Climatic. Ce i-a încurajat pe fanii lui să facă

Leonardo DiCaprio a criticat dur decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din Acordul Climatic. Ce i-a încurajat pe fanii lui să facă

Leonardo DiCaprio a criticat dur decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din Acordul Climatic. Ce i-a încurajat pe fanii lui să facă
Publicat: 07.06.2017
Vedeta filmului 'The Revenant', activist de mediu învederat, nu a ezitat să îşi manifeste pe reţelele de socializare dezaprobarea faţă de decizia controversată a preşedintelui american Donald Trump, luată săptămâna trecută, dar actorul a transmis şi un mesaj de încurajare şi de speranţă.

Donald Trump, preşedintele SUA, a anunţat pe 1 iunie decizia privind retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, cerând modificarea tratatului, scrie Mediafax.

‘Astăzi, viitorul planetei boastre a fost ameninţat de decizia nepăsătoare a preşedintelui Donald Trump de a retrage Statele Unite din Acordul de la Paris’, a transmi DiCaprio celor 17 milioane de fani ai săi, de pe Facebook. ‘Viitorul nostru pe această planetă este astăzi mai fragil ca niciodată. Pentru americani şi cei din comunitatea globală care caută lideri mai puternici pe chestiuni ce ţin de climă, acest gest este profund descurajator.’

El a încheiat prin încurajarea fanilor săi să ia poziţie faţă de această decizie şi să folosească variate platforme pentru a lupta pentru supravieţuirea planetei: ‘Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să fim hotărâţi să rezolvăm problema schimbărilor climatice, şi să îi somăm pe acei lideri care nu cred în argumentele ştiinţifice sau în adevărurile empirice. E vremea ca toţi să acţionăm, să ne organizăm, să luptăm şi să ne canalizăm energia în acţiuni politice la nivel local.’

La începutul anului, DiCaprio, câştigător al premiului Oscar, a participat la Marşul Oamenilor pentru Climă, ţinut în semn de protest faţă de unele decizii politice şi planuri ale lui Trump privitoare la SUA în domeniul climatic.

Leonardo DiCaprio nu este singurul care şi-a exprimat poziţiile faţă de decizia lui Trump. Lideri mondiali au reacţionat faţă de decizia sa, mai ales că aproape 200 de ţări au semnat Acordul de la Paris, în afară de Nicaragua şi Siria.

Actorul, care a câştigat un Oscar, este un militant al combaterii schimbărilor climatice şi al protejării faunei, iar documentarul său recent „Before the Flood” tematizează pericolul pe care îl trăieşte omenirea din cauza acestor fenomene.

Documentarul „Before the Flood”, pe care actorul american l-a produs şi în care a jucat, a fost regizat de câştigătorul premiului Oscar, Fisher Stevens. Filmul îl înfăţişează pe actorul Leonardo DiCaprio călătorind în lume şi întâlnindu-se cu numeroase persoane importante, inclusiv Papa Francis şi John Kerry, pentru a explora consecinţele profunde şi complexe ale schimbărilor climatice.

“Sunt procupat de problemele de mediu,” a declarat DiCaprio pentru Rolling Stone în ianuarie: “Nu există nici măcar câteva ore pe zi în care să nu mă gândesc la această problemă. Este o chestiune pe termen lung. Nu e vorba de ‘extratereştri care ne invadează planeta săptămâna viitoare şi trebuie să ne mobilizăm să ne apărăm ţara,’ ci este acest lucru inevitabil şi atât de înspăimântător.”

De-a lungul anilor, DiCaprio a donat cel puţin 30 de milioane de dolari fonduri pentru a sprijini negocierile Naţiunilor Unite asupra problemelor climatice, pentru a proteja recifele de corali, tigrii şi a-i face pe oameni să conştientizeze la nivel mondial pericolele schimbărilor climatice.

Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil-minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără „What’s Eating Gilbert Grape” (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, şi „Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în „Romeo şi Julieta”, în 1996, şi, mai ales, în blockbusterul „Titanic”, în 1997.

Actorul a mai jucat în „Bandele din New York” (2002), „Cârtiţa” (2006) şi „Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan – „Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010. Actorul a putut fi văzut în 2013 în cinematografe în filmul „Marele Gatsby”, o ecranizare de excepţie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann, şi în „Lupul de pe Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese, într-un rol care i-a adus cea de-a patra nominalizare la Oscar într-o categorie de interpretare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Mesajul imperios al lui Leonardo DiCaprio către Guvernul României

Rolul din ”Lupul de pe Wall Street” l-a adus pe Leonardo DiCaprio la tribunal

Decizie controversată luată de Donald Trump: SUA se va retrage din Acordul climatic

Donald Trump ar fi spus unor apropiaţi că SUA se va retrage din Acordul climatic

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase