Home » D:News » Johnny Depp, la un pas de a fi acuzat de sperjur ,,Nu contează că eşti Domnul Cutare de la Hollywood, va trebui să te supui să respecţi legile noastre”

Johnny Depp, la un pas de a fi acuzat de sperjur ,,Nu contează că eşti Domnul Cutare de la Hollywood, va trebui să te supui să respecţi legile noastre”

Johnny Depp, la un pas de a fi acuzat de sperjur ,,Nu contează că eşti Domnul Cutare de la Hollywood, va trebui să te supui să respecţi legile noastre”
Publicat: 28.06.2017
Vicepremierul australian Barnaby Joyce l-a ameninţat pe actorul Johnny Depp cu acuzaţii de mărturie mincinoasă, într-o nouă etapă a "războiului terrierilor", după ce a introdus ilegal în Australia, fără respectarea regimului de carantină al acestei ţări, cei doi căţei de companie ai săi.
Actorul din „Piraţii din Caraibe” şi fosta sa soţie, actriţa Amber Heard, nu şi-au declarat câinii la vama din Australia, după ce s-au îmbarcat pe avionul lor privat, în 2015, potrivit BBC online.
 
Johnny Deep, în vârstă de 54 de ani, a generat controverse la începutul lunii mai 2015, atunci când i-a luat cu el în Australia, la bordul unui avion privat, pe cei doi câini ai săi, Pistol şi Boo, doi masculi din rasa Yorkshire Terrier, încălcând astfel normele stricte de carantină din această ţară.
 
Heard a scăpat de condamnare, iar cuplul hollywoodian a făcut public un videoclip atipic în care îşi prezentau scuze pentru fapta lor.
 
Cu toate acestea, documente legale depuse la o instanţă din SUA ar demonstra faptul că Depp era deplin „conştient” că eluda legile din Australia.
 
Foştii săi manageri de afaceri, de la The Management Group (TMG), au pretins că actorul „ar fi făcut presiuni asupra unuia dintre angajaţii săi mai vechi să îşi asume fapta în locul său”, se arată într-o serie de documente intrate în posesia revistei People.
 
Barnaby Joyce, vicepremierul Australiei, a sugerat la rândul său că guvernul ar putea redeschide ancheta în privinţa lui Depp: „Dacă acuzaţiile se dovedesc reale, există şi un termen pentru asta – se numeşte sperjur”, a spus Joyce, pentru Australian Broadcasting Corp: „Suntem un continent insular şi luăm chestiunea biosecurităţii foarte serios şi nu contează dacă tu crezi că eşti Domnul Cutare de la Hollywood, va trebui să te supui să respecţi legile noastre.”
 
Citeşte continuarea pe Mediafax.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase