Home » D:News » Expoziţie – eveniment aeronautică şi aerospaţială organizată în România. Poţi pilota avioane şi drone şi poţi ajunge la marginea spaţiului, cu ajutorul simulatoarelor

Expoziţie – eveniment aeronautică şi aerospaţială organizată în România. Poţi pilota avioane şi drone şi poţi ajunge la marginea spaţiului, cu ajutorul simulatoarelor

Publicat: 02.08.2017
Celebra expoziţie aeronautică ABOVE AND BEYOND, prezentată de Boeing şi realizată în colaborare cu NASA şi Muzeul de Aeronautică „Smithsonian” din Washington, a ajuns în România, putând fi vizitată gratuit în perioada 1 august – 8 octombrie.
La expoziţia găzduită în Sun Plaza sunt aşteptaţi toţi cei care îşi doresc să exploreze avioanele şi navele spaţiale care ne vor schimba vieţile şi lumea. 

„Venită pentru prima dată în România, ABOVE AND BEYOND este o expoziţie interactivă şi multisenzorială care celebrează puterea inovaţiei şi bucuria zborului. De la maşini zburătoare şi avioane supersonice până la lifturi spaţiale şi mega rachete, ABOVE AND BEYOND va duce vizitatorii mai repede (Faster), mai departe (Further) şi mai sus (Higher) într-o experienţă unică”, afirmă organizatorii.

Expoziţia ocupă 578 mp şi oferă demonstraţii interactive ale inovaţiei aviatice, de la primele zboruri motorizate până la cele mai noi inovaţii de pe Pământ şi din spaţiu.

Vizitatorii se pot aventura în cinci galerii care conţin zeci de displayuri interactive. Pot urca până la marginea spaţiului cu un lift – simulator sau pot testa designul propriului avion supersonic de vânătoare într-un concurs de viteză în zbor. De asemenea, familiile sau grupurile de prieteni pot vedea ce simte o pasăre într-un stol, în timp ce participă la o experienţă de zbor bazată pe senzori de mişcare, sau pot pilota drona chiar în centrul uraganului pentru a colecta informaţii despre furtună.

 
Simulările de zbor, displayurile interactive, realitatea augmentată sunt câteva dintre componentele din cadrul expoziţiei organizate pentru a înţelege mai bine principiile zborului.

La crearea acestei expoziţii interactive au lucrat o mulţime de specialişti din domenii diferite, inclusiv experţi în aviaţie şi în domeniul aerospaţial, specialişti în istorie sau arhive, precum şi ingineri si designeri. 
 
Expoziţia a ABOVE AND BEYOND a făcut înconjurul lumii, fiind vizitată până în prezent de 3,5 milioane de oameni din întreaga lume.
 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase