Prima pagină D:News

Românii, din ce în ce mai interesaţi de ştiinţă şi educaţie de calitate

Redactia Descopera.ro | 10.08.2017 | ● Vizualizări: 265

Mii de români interesaţi de ştiinţa autentică au participat la evenimentele organizate în Bucureşti şi în mai multe localităţi din ţară de Bucharest Science Festival, cel mai mare festival din România dedicat educaţiei ştiinţifice şi promovării ştiinţei.

Festivalul a încheiat a cincea ediţie, după aproape o săptămână de expoziţii, conferinţe şi dezbateri, experimente şi demonstraţii sau proiecţii de documentare. Acestea au abordat teme actuale, precum explorarea spaţiului, importanţa vaccinurilor, evoluţia industriei alimentare, educaţia financiară şi multe altele.

Tema centrală a ediţiei de anul acesta a fost „Exploratorii ştiinţei”. Participanţii au avut oportunitatea de a discuta cu specialişti în diverse domenii despre cele mai importante contribuţii ale ştiinţei şi direcţia spre care ne îndreptăm în acest moment. Astfel, adulţi şi copii, deopotrivă, au explorat frontierele cosmice alături de prof. Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene, au dezbătut viitorul industriei alimentare prin organismele modificate genetic alături de Dr. Frank Shotkoski, invitat al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, au analizat rolul vaccinelor în domeniul sănătăţii şi au fost puşi pe gânduri de către psihologul Daniel David, care a discutat despre educaţia ştiinţifică şi profilul psihologic al românilor.



„Lumea de mâine va fi cu totul alta decît cea de azi sau de ieri. Ne aflăm în pragul unei noi revoluţii sociale, determinată de introducerea pe scară largă a sistemelor de inteligenţă artificială şi de interconectarea reţelelor de schimb de date. Încurajaţi-vă copiii să gândească şi să pună sub semnul întrebării lucrurile pe care le află de la şcoală, de la prieteni sau chiar de la voi! Încurajaţi-le atît creativitatea, cît şi spiritul critic; acestea două trebuie să meargă mînă în mînă. Discutaţi cu ei şi dezbateţi idei, concepte sau, pur şi simplu, întîmplări de peste zi. Arătaţi-le lumea, aşa cum este în realitate, nu mascată de mituri şi de idei preconcepute. Înarmaţi-i cu cel mai puternic instrument al omenirii şi învăţaţi-i să-l folosească. Oferiţi-le în dar Ştiinţa!”, a declarat Toma Pătraşcu, directorul festivalului.
 
Participarea numeroasă în cadrul Bucharest Science Festival, precum şi intervenţiile participanţilor demonstează că românii sunt interesaţi de ştiinţă şi educaţie ştiinţifică de calitate. 
 
Bucharest Science Festival este un eveniment anual, care îşi propune să dezvăluie publicului larg fascinaţia pentru cunoaşterea ştiinţifică, această “candelă în întuneric” după cum o descria Carl Sagan. Ediţia 2017 a Festivalului a avut loc în perioada 27 septembrie - 1 octombrie, în mai multe locaţii din Bucureşti şi din ţară. La majoritatea evenimentelor intrarea a fost gratuită. 
 
Bucharest Science Festival este organizat de către Asociaţia Secular-Umanistă din Romania (ASUR) şi Planeta Ştiinţei.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI