Prima pagină D:News

"Bună seara, aveţi legătura cu Papa Francisc.'' Convorbire specială a Suveranului Pontif cu ''Cerul''

Oana Bujor | 10.11.2017 | ● Vizualizări: 582

Papa Francisc va ajunge mai aproape de cer, luna aceasta, după ce îi va contacta prin apel telefonic pe astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională.

Vaticanul a anunţat recent că Papa va contacta astronauţii pe 26 octombrie la ora 17:00 p.m. (18:00, ora României), informează Reuters

Membrii Vaticanului nu au oferit detalii suplimentare, însă Papa Francisc este cunoscut pentru susţinerea pe care a acordat-o Academiei de Ştiinţă Pontifice, care reuneşte deseori cercetători din întreaga lume pentru discutarea diferitelor subiecte, inclusiv schimbările climatice. 

Anterior, Papa Francisc şi-a prezentat susţinerea faţă de membrii domeniului ştiinţific prin organizarea reuniunilor în care a fost discutată teoria Big Bang-ului, teorie acceptată de către Vatican. 



În prezent, la bordul ISS se află şase membri, trei americani, doi ruşi şi un italian. Staţia Spaţială orbitează în jurul Pământului la o altitudine de 354 de kilometri.  Cel mai recent apel al unui Suveran Pontif a avut loc în 2011, când Papa Benedict a contactat astronuţii de pe ISS

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: