Home » D:News » După 35 de ani, cinematografele din Arabia Saudită au fost redeschise

După 35 de ani, cinematografele din Arabia Saudită au fost redeschise

După 35 de ani, cinematografele din Arabia Saudită au fost redeschise
Publicat: 12.12.2017
Cinematografele din Arabia Saudită vor fi redeschise în 2018, după o pauză de 35 de ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii din regat, citat de The Hollywood Reporter.

Autorităţile din regat, care trece prin schimbări profunde de când a preluat puterea Mohammed bin Salman, au făcut acest anunţ luni, scrie Mediafax.

„Comisia Generală pentru Audiovizual a început procesul de acordare a licenţelor cinematografelor din regat”, a anunţat ministrul Culturii, Awwad bin Saleh Alawwad, într-un comunicat. „Ne aşteptăm ca primele cinematografe să se deschidă în martie 2018”, a adăugat acesta.

Specialişti din industrie care lucrează în Arabia Saudită au declarat pentru The Hollywood Reporter că această mişcare era aşteptată de mult timp, iar unii investitori au construit deja cinematografe, anticipând anunţul oficial.

„Acesta este un punct de cotitură în dezvoltarea economiei culturale a regatului”, a mai spus Alawwad în comunicatul său.

„Deschiderea cinematografelor va acţiona ca un catalizator pentru dezvoltarea şi diversificarea economică. Prin dezvoltarea sectorului cultural, vom crea noi locuri de muncă şi oportunităţi de pregătire şi vom îmbogăţi opţiunile de divertisment din regat”, a adăugat acesta.

Mai multe detalii privind acest subiect vor fi făcute publice săptămânile viitoare.

Prinţul saudit Mohammed bin Salman s-a angajat să modernizeze regatul şi să aducă o interpretare mai deschisă şi mai tolerantă a islamului. Au fost luate deja nişte măsuri pentru a relaxa restricţiile sociale din ţară, prin reducerea rolului poliţiei religioase şi prin permiterea concertelor publice. În plus, femeile vor avea dreptul să şofeze începând din 2018.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase