Home » D:News » Oumuamua, corpul cu o formă bizară descoperit de astronomi, poate fi de fapt o navă spaţială extraterestră

Oumuamua, corpul cu o formă bizară descoperit de astronomi, poate fi de fapt o navă spaţială extraterestră

Publicat: 14.12.2017
Un obiect în formă de ţigară despre care se presupune că este un asteroid interstelar poate fi de fapt o navă spaţială a unei civilizaţii extraterestre. Afirmaţia a fost făcută de savanţii de la SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence), care au decis să folosească un telescop puternic pentru a observa corpul cosmic.

Obiectul a fost observat pentru prima dată de astronomii de la Universitatea din Hawaii, în luna octombrie, când se afla la o distanţă de 85 de ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Lună. Este primul obiect din Sistemul Solar care pare să provină din altă parte a galaxiei, scrie The Sun.

Forma alungită a obiectului Oumuamua, cu o lungime de câteva sute de metri şi cu o viteză de peste 300.000 de kilometri pe oră, alături de faptul că nu este legat gravitaţional de Soare, a ridicat o problemă la  care savanţii de la SETI au venit cu un posibil răspuns: obiectul poate fi o navă spaţială care aparţine unei civilizaţii extraterestre.

„Forma de ţigară sau de ac este cea mai probabilă arhitectură pentru o navă spaţială interstelară, pentru că ar minimiza frecarea şi avariile produse de gazul şi praful interstelar”, a precizat Yuri Milner, care a lansat proiectul Breathrough Listen din cadrul SETI. Totuşi, acesta a precizat că „originea naturală este mai probabilă”.

„Chiar dacă obiectul este artificial sau natural, este o ţintă bună pentru Listen”, a precizat Andrew Siemion, directorul centrului de cercetare SETI din California.

Acum, obiectul este mai aproape de noi, la doar două unităţi astronomice sau de două ori distanţa dintre Terra şi Soare.

În curând, savanţii vor observa obiectul cu Green Bank, unul dintre cele mai performante telescoape radio, care la această distanţă de 2 UA este capabil să detecteze un transmiţător unidirecţional al unui telefon mobil.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

”Oumuamua”, asteroidul hoinar şi unic din Sistemul Solar a cărui formă i-a surprins pe astronomi

Mai mulţi astronauţi NASA au susţinut că au luat contact cu extratereştrii. ”Civilizaţiile extraterestre ne monitorizează de o lungă perioadă de timp”

Serviciile secrete si extraterestrii – povestea unor relatii nerecunoscute

Până în 2018, extratereştrii ar putea primi primul mesaj de pe Terra. Savanţi reputaţi avertizează însă că ar putea reprezenta chiar sfârşitul vieţii de pe Pământ

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?