Prima pagină D:News

Caz bizar în Spania în care un om ''s-a trezit din morţi''. Un bărbat care a fost declarat decedat de trei doctori s-a trezit în morgă cu doar câteva ore înaintea autopsiei

Alexandru Voiculescu | 01.11.2018 | ● Vizualizări: 2983
Credit: 123RF     + zoom
Galerie foto (1)

Autorităţile spaniole s-au confruntat cu un caz ciudat atunci când un deţinut de 29 de ani pe nume Gonzalo Montoya Jimenez s-a trezit în morgă după ce a fost declarat mort de trei doctori.

Într-o dimineaţă, acesta a fost găsit în celula sa fără semne vitale şi a fost transferat la morga unui spital într-un sac, Science Alert.

Apoi, specialiştii au auzit un zgomot ciudat venind din sac: deţinutul sforăia.

Jimenez, care era închis pentru furt în Penitenciarul Asturias din nord-vestul Spaniei, a fost văzut prima dată de cei doi doctori ai închisorii, după ce a fost găsit inconştient în celula sa, fără să aibă semne de violenţă.



Negăsind semne vitale, doctorii l-au declarat mort, iar o oră mai târziu un doctor criminalist a inspectat cadavrul şi a afirmat primele evaluări, întocmind al treilea raport al decesului.

Doar mai târziu când se afla în morgă, doctorii au realizat că ceva nu este în regulă, când au auzit zgomote venind din sac, în condiţiile în care corpul său era deja marcat cu linii de ghidare pentru iminenta autopsie.

Deţinutul a fost apoi transferat într-o ambulanţă la alt spital pentru a se recupera, iar acum pare să fie stabil. Cum şi de ce s-a produs acest episod rămâne însă un mister.

În ziua de dinainte evenimentului, Jimenes s-a plâns că se simte rău şi deşi nu se ştie cu exactitate ce a produs condiţia, oficialii au precizat că pielea sa avea o nuanţă violet cauzată de circulaţia proastă sau lipsa oxigenului, alături de rigor mortis.

Poate fi un caz de catalepsie, în care un corp intră într-un fel de transă, care se manifestă prin pierderea conştiinţei şi a senzaţiilor, alături de rigiditatea fizică.

De ce a devenit Jimenez cataleptic rămâne neclar, deşi deţinutul este epileptic şi ia medicamente pentru condiţie. Familia acestuia a precizat că nu este uşor pentru deţinut să urmeze tratamentul în condiţiile de închisoare, aşadar acest aspect poate reprezenta un factor care poate explica episodul cataleptic.

De asemenea, familia sa, care l-a putut vizita pe Jimenez la spital, doreşte să dea în judecată închisoarea, fiind convinşi că doar un doctor a examinat corpul, iar ceilalţi doi au copiat pur şi simplu raportul medical.

S-a deschis o anchetă oficială pentru a investiga acest caz şi dacă s-au respectat toate procedurile.

În spital, la terapie intensivă, Jimenez a avut nevoie de 24 de ore pentru a-şi recăpăta cunoştinţa şi poate vorbi din nou. Atunci când s-a trezit, a întrebat dacă poate să-şi vadă soţia.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Caz medical extrem de rar şi o poveste neobişnuită: o femeie a născut simultan doi copii cu părinţi diferiţi

Caz medical bizar: o femeie are încheieturile pline de firicele de aur

VIDEO. Caz rar în medicină în care inima unei fetiţe se găseşte în afara cutiei toracice

Poţi face „pietre la creier”? Un caz medical extrem de rar uimeşte lumea medicală

Tag-uri: morga | deces | autopsie | detinut