Home » D:News » Motivul neaşteptat pentru care copiii devin supraponderali. Totul porneşte de la mame

Motivul neaşteptat pentru care copiii devin supraponderali. Totul porneşte de la mame

Motivul neaşteptat pentru care copiii devin supraponderali. Totul porneşte de la mame
Publicat: 03.03.2018
Mamele supraponderale prezintă un risc mai ridicat de a da naştere unor bebeluşi supraponderaşi, iar bacteriile intestinale pe care copiii le moştenesc, pot fi o parte din problemă.

Cercetătorii arată că mamele supraponderale au mai multe şanse să nască prin cezariană, iar bebeluşii lor moştenesc bacterii intestinale diferite de cele moştenite de bebeluşii născuţi de femei cu o greutate corporală normală, scrie Gândul. Această diferenţă în ceea ce priveşte flora microbiană intestinală, în special în ceea ce priveşte bacteriile din familia Lachnospiraceae, ar putea contribui la creşterea riscului de apariţie a obezităţii, scrie New York Times. 

În studiul citat au fost implicate 935 de perechi mamă-copil. Comparat cu copiii născuţi de mame cu o greutate corporală normală, cei născuţi pe cale naturală de către femei supraponderale, prezintă un risc de peste trei ori mai mare de a deveni supraponderali până la vârsta de 3 ani. În ceea ce priveşte bebeluşii născuţi prin cezariană de către mamele supraponderale, aceştia prezintă un risc de cinci ori mai mare de a deveni şi ei supraponderali. 

În cazul femeilor cu o greutate normală, nu a fost identificată nicio diferenţă în ceea ce priveşte riscul de creştere în greutate peste limita normală a copiilor. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase