Home » D:News » Volkswagen cumpăra maşinile din oraşele germane care vor interzice automobilele pe motorină

Volkswagen cumpăra maşinile din oraşele germane care vor interzice automobilele pe motorină

Publicat: 31.03.2018
Volkswagen a anunţat că va achiziţiona automobilele diesel noi sau pe cele aproape noi, afectate de interzicerea maşinilor pe motorină (diesel) din oraşele germane care ar putea aplica astfel de măsuri pentru a reduce poluarea, potrivit BBC.
În momentul de faţă, numai autovehiculele achiziţionate după luna aprilie vor fi eligibile programului şi vor avea o garanţie de trei ani. Singura menţiune venită din partea companiei este obligativitatea clienţilor de a cumpăra un autovehicul de înlocuire de la acelaşi dealer, informează Mediafax.
 
Volkswagen va aplica această măsură numai în Germania, dar în cazul în care interzicerea motoarelor diesel se va extinde şi în alte ţări, compania ar putea aplica dispoziţia şi înafara graniţelor nemţeşti, relatează BBC.
 
Gigantul auto şi-a extins, de asemenea, schema de dezmembrare diesel denumită „stimulentul pentru mediu diesel”, până în vară.
 
Schema este asemănătoare cu cea a altor producători de automobile din Germania şi oferă bonusuri clienţilor care comercializează autovehicule diesel mai vechi. Prin această acţiune, Volkswagen spune că a luat din august anul trecut şi până acum aproximativ 120.000 de vehicule diesel vechi.
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier

Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?

Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii

Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații

Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York

Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia

Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică

Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA

Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului

Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine

(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață

Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ

(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut

Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?

Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere