Home » D:News » Ţigările electronice, în centrul unei noi controverse. Mesajul unui expert pentru doctorii care îi sfătuiesc pe fumători să apeleze la asemenea soluţii

Ţigările electronice, în centrul unei noi controverse. Mesajul unui expert pentru doctorii care îi sfătuiesc pe fumători să apeleze la asemenea soluţii

Ţigările electronice, în centrul unei noi controverse. Mesajul unui expert pentru doctorii care îi sfătuiesc pe fumători să apeleze la asemenea soluţii
Publicat: 04.05.2018
Un expert susţine că persoanele care le recomandă fumătorilor să apeleze la ţigara electronică, pentru a scăpa de viciu, fac o greşeală elementară.

Profesorul Kenneth Johnson, din cadrul Şcolii de Epidemiologie şi Sănătate Publică din cadrul Universităţii Ottawa, a declarat că ţigările electronice pot avea un efect advers, scrie Gândul. Ţigările electronice au fost criticate în ultima vreme de numeroase voci, din cauza legăturii dintre bolile de inimă şi plămâni şi folosirea unui asemenea „gadget”. Aproape trei milioane de oameni din Marea Britanie folosesc ţigări electronice şi unii medici sunt sfătuiţi să le spună pacienţilor că acestea sunt mai bune decât ţigările clasice. Profesorul Johnson nu este însă de acord cu acest trend şi îşi expune opiniile într-un articol publicat în British Medical Journal.

„Companiile de tutun au o istorie întreagă de agresivitate şi utilizează puterea politică şi economică pentru a profita de oameni, în detrimentul sănătăţii publice. British American Tobacco doreşte să extindă piaţa de „nicotină recreativă” cu ţigările electronice – şi renunţarea nu face parte din plan.” „Recomandarea ţigărilor electronice pentru a renunţa la fumat, aşa cum este promovată şi folosită, reprezintă un act absolut iresponsabil”. Principala autoritate din domeniul sănătăţii, la nivelul Marii Britanii, a declarat că doctorii ar trebui să promoveze ţigările electronice, drept o alternativă mai puţin nocivă la ţigări.

Din nefericire, impactul acestui „vaping” asupra organismului nu este pe deplin cunoscut. Ţigările electronice nu conţin zecile de toxine cancerigene din tutun, dar au în compoziţie alte chimicale periculoase, precum formaldehida, dar şi nicotina. Studiile leagă toxinele de bronşite şi avorturi. De asemenea, se pare că unele arome toxice pot cauza cancer. Profesorul Johnson a semnalat un studiu din 2016, care arată că tinerii utilizatori de ţigări electronice sunt de 12 ori mai predispuşi la folosirea ţigărilor clasice.

Afirmaţiile sale au generat un „tsunami” în comunitatea medicală, doi experţi spunând că ţigările electronice contribuie la renunţarea la dependenţa de fumat.  Aceştia susţin că efectul ţigărilor electronice nu este unul periculos, deoarece nu va reprezenta o soluţie de lungă durată. De asemenea, „dovezile arată că ţigările electronice nu reprezintă un „ajutor” pentru industria tutunului, deoarece scade rata fumătorilor tradiţionali”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase