Home » D:News » Un nou blindat austriac ce conţine şi componente româneşti a fost prezentat la BSDA

Un nou blindat austriac ce conţine şi componente româneşti a fost prezentat la BSDA

Publicat: 18.05.2018
Compania austrică Achleitner prezintă în aceste zile la expoziţia dedicată industriei apărării, BSDA, un HMV de 12 tone, pe care vrea să-l vândă Jandarmeriei. Vehiculul este produs şi cu componente româneşti şi poate fi utilizat la intervenţii rapide în caz de conflict.
„Este un vehicul HMV 1 ( High Mobility Vehicle – vehicul cu mobilitate avansată -n.r.) blindat, care poate transporta 8 persoane în spate şi două în faţă. Are transmisie integrală, independentă, complet blindată şi poate fi utilată cu foarte multe accesorii. Poate fi utilzată de forţele armate, de poliţie, jandarmerie şi se foloseşte la intervenţii rapide în caz de conflict”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Sebastian Pop, administratorul subsidiarei din România a companiei austriece Achleitner.
 
Potrivit acestuia, maşina este produsă în Austria, dar are şi componente româneşti produse de Automecanica Mediaş.
 
„Versiunea de bază a acestui vehicul pleacă de la 450.000 de euro şi poate urca până la 700.000 de euro. Are 12 tone, iar până acum, la această expoziţie, şi Armata şi Jandarmieria s-au arătat interesate de acest produs. Pentru ei am şi adus-o şi am organizat şi un test”, mai declară Sebastian Pop.
 
Până pe 18 mai, la complexul expoziţional ROMAERO, are loc a şaptea ediţie a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA), care reuneşte peste 200 de firme din 24 de ţări.
 
Pe pagina oficială a evenimentului, organizatorii anunţă că ediţia din acest an a BSDA reuneşte peste 200 de expozanţi din 24 de ţări, care aduc cele mai noi şi performante tehnologii din domeniul apărării şi securităţii terestre, aeriene şi maritime.
 
Alături de prezentarea exponatelor, programul evenimentului include şi numeroase demonstraţii practice, privind funcţionarea tehnologiei.
 
De asemenea, în cadrul expoziţiei a fost lansat, joi, şi Monitorul Apărării, care aparţine trustului MEDIAFAX.
 
Monitorul Apărării şi Securităţii este o publicaţie on-line (www.monitorulapararii.ro), care reuneşte informaţii, monitorizări şi analize din domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale şi internaţionale.
 
Monitorul Apărării şi Securităţii are secţiuni dedicate pentru bugete, echipamente militare, legislaţie, război informaţional, securitate cibernetică, organizaţii internaţionale, crize internaţionale, ordine publică.
 
Monitorul Apărării şi Securităţii beneficiază de analize originale, în care se regăseşte expertiza unor reprezentanţi ai elitei militare între care generalul (r) Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei României, generalul (r) Sergiu Medar, fost şef al Comunităţii Naţionale de Informaţii, generalul (r) Ştefan Oprea, fost reprezentant militar al României la NATO şi Uniunea Europeană, generalul (r) Cristian Dincovici, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare.
 
Monitorul Apărării şi Securităţii va fi disponibil pe bază de abonament, separat sau împreună cu alte produse de subscripţie ale MEDIAFAX Group.
 
Monitorul Apărării şi Securităţii poate fi accesat la adresa web www.monitorulapararii.ro.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase