Prima pagină D:News

Aceasta este una dintre cele mai importante abilităţi din cadrul unui interviu de angajare

Redactia Descopera.ro | 06.04.2018 | ● Vizualizări: 1060

Peste o treime din specialiştii în resurse umane (HR) cred că vorbitul în public avantajează candidaţii pentru anumite poziţii din cadrul companiilor, iar trei sferturi dintre specialişti spun că aceste abilităţi se pot dezvolta prin practică, arată un sondaj publicat marţi de SelfTrust Academy.

„În cadrul unui sondaj realizat pe un eşantion de 60 de specialişti şi manageri din HR şi industrii conexe, peste 98% dintre respondenţi s-au declarat de acord cu afirmaţia conform căreia „candidaţii pentru anumite poziţii sunt avantajaţi dacă ştiu să vorbească în public”, în vreme ce peste 73% dintre ei au fost de acord că „vorbitul în public este o abilitate care se poate dezvolta”, arată autorii studiului.
 
Peste 53% din respondenţi au afirmat că se consideră la un nivel satisfăcător de pregătire pentru a vorbi în public, iar 27% au recunoscut că se simt puţin sau foarte puţin pregătiţi în acest sens.
 
„Aproape în unanimitate (peste 96%), profesioniştii în HR incluşi în sondaj au afirmat că ar recomanda cursurile de public speaking ca instrument de dezvoltare a angajaţilor, peste 85% dintre ei fiind totodată de părere că un astfel de curs este potrivit inclusiv pentru dezvoltarea propriei cariere”, menţionează iniţiatorii sondajului.
 
În privinţa atributelor principale ale unui discurs public persuasiv, 73% dintre respondenţi au considerat că vorbitul în public se poate învăţa, iar mai mult de două treimi au afirmat că spontaneitatea este importantă inclusiv într-o prezentare de business. Totodată, 48% au fost de acord că povestea personală transmite un mesaj puternic şi 36% că pregătirea unui discurs face diferenţa.
 
„Ne bucurăm să constatăm interesul în creştere al specialiştilor în resurse umane - poate cea mai exigentă categorie de clienţi a SelfTrust Academy - faţă de soluţiile creative, adaptate provocărilor viitorului, pe care le oferim în domeniul trainingului şi dezvoltării profesionale a angajaţilor”, a declarat Andrei Dunuţă, antrenor de public speaking şi fondator al SelfTrust Academy.
 
SelfTrust Academy este o companie din domeniul serviciilor de training care organizează experienţe de învăţare neconvenţională la care au luat parte în ultimii patru ani peste 6.000 de cursanţi din peste 30 de companii, dintre care corporaţii multinaţionale precum Unilever, Estee Lauder, HP, Oracle, Scandia, Flanco, Băneasa Shopping City şi case de avocatură celebre.