Home » D:News » Ministerul Culturii doreşte să declare Muzeul Bucovinei instituţie de importanţă naţională

Ministerul Culturii doreşte să declare Muzeul Bucovinei instituţie de importanţă naţională

Ministerul Culturii doreşte să declare Muzeul Bucovinei instituţie de importanţă naţională
Publicat: 04.07.2018
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind acordarea titulaturii de instituţie de importanţă naţională Muzeului Bucovinei din Suceava, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul MCIN.

Consiliul Judeţean Suceava a cerut acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei, scrie Mediafax.

„În acest scop, a fost adus drept argument faptul că în patrimoniul muzeului se află colecţii unicat la nivel naţional, cum sunt Cetatea de Scaun a Sucevei, monument istoric reprezentativ şi unicat pentru istoria noastră, precum şi colecţii unice în cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii, colecţia de Scolytide şi colecţia de Malofage «Ştefan Negru»”, arată o notă de fundamentare făcută publică de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Muzeul Bucovinei este o instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 2/2002, care funcţionează conform Legii nr. 311/2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, republicată, şi care se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii alocate de Consiliul Judeţean Suceava.

Muzeul are ca obiect de activitate: cercetarea, achiziţionarea, tezaurizarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional şi universal, legat de om şi mediul său, de istorie, artă, etnografie, ştiinţele naturii, planetariu-astronomie, cu rolul social de cunoaştere, educaţie şi petrecere a timpului liber.

Muzeul Bucovinei s-a aflat, până în anul 2003, în subordinea Ministerului Culturii, când, în baza Hotărârii nr. 1235/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru funcţionarea instituţiilor de cultură care se finanţează din bugetele locale, instituţia a trecut sub autoritatea Consiliului Judeţean Suceava. Astfel, Consiliul Judeţean Suceava, potrivit prevederilor art. 14 din Normele de clasificare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2185/2007, a cerut acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională.

Solicitarea Consiliului Judeţean Suceava a fost supusă analizei Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor în şedinţa din 24 aprilie, care a avizat-o favorabil.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?