Home » D:News » Două treimi dintre români consideră că giganţii din tehnologie sunt mai puternici decât Uniunea Europeană

Două treimi dintre români consideră că giganţii din tehnologie sunt mai puternici decât Uniunea Europeană

Două treimi dintre români consideră că giganţii din tehnologie sunt mai puternici decât Uniunea Europeană
Publicat: 11.09.2018
Doi din trei cetăţeni consideră că giganţii din tehnologie au mai multă putere decât Uniunea Europeană, arată datele unui sondaj recent
În statele membre ale UE unde Directiva Drepturilor de Autor a fost intens dezbătută, 61% se tem că influenţa giganţilor din tehnologie compromite funcţionarea democraţiilor europene, iar 87% susţin legislaţia care garantează remunerarea artiştilor, potrivit rezultatelor unui nou sondaj de opinie în rândul “statelor indecise” şi în Franţa. 

Potrivit acestuia, un număr covârşitor de repondenţi (87%) sprijină legislaţia care protejează drepturile artiştilor. Datele arată, de asemenea, îngrijorarea profundă a cetăţenilor din cauza faptului că platformele de Internet pun în pericol democraţia în Europa, 67% apreciind că platformele au mai multă putere decât Uniunea Europeană şi 61% indicând că suveranitatea şi independenţa statelor europene sunt compromise de influenţa platformelor online.

 
Sondajul online, realizat de Harris Interactive, a chestionat 6,600 de cetăţeni cu vârste peste 18 ani din Spania, Italia, Germania, Polonia, Cehia, România, Grecia şi Franţa (statele în care a fost dezbătută Directiva), pentru a afla percepţia acestora despre relaţiile dintre UE şi platformele de Internet şi protecţia şi remunerarea creatorilor. 
 
Aceste state reprezintă aproximativ 60% din membrii Parlamentului European şi sunt decidenţi critici în dezbaterile privind Directiva Drepturilor de Autor.

Majoritatea românilor susţin remunerarea creatorilor de conţinut

84% dintre români susţin remunerarea, de către platformele online, a organizaţiilor media.
 
În România, unde sondajul a fost realizat pe un eşantion de 800 de cetăţeni, percepţia este covârşitor în favoarea remunerării creatorilor de conţinut. Astfel, 91% dintre românii participanţi la sondaj s-au declarat de acord cu adoptarea unor reguli care să garanteze protecţia şi remunerarea creatorilor, iar 84% dintre repondenţi consideră că platformele online ar trebui să remunereze organizaţiile media pentru refolosirea conţinutului acestora.
 
De asemenea, 67% dintre români consideră că giganţii americani din tehnologie au mai multă putere decât Uniunea Europeană, iar 51% dintre repondenţi sunt de părere că giganţii din tehnologie compromit funcţionarea democraţiei în Europa.
 
“Aceste rezultate sunt extrem de relevante şi se constituie într-un apel de trezire pentru membrii Parlamentului European, înaintea votului asupra Directivei UE a Drepturilor de Autor, din 12 septembrie. Balanţa puterilor trebuie să fie schimbată în favoarea creatorilor şi cetăţenilor”, a spus Veronique Desbrosses, Directorul General al Asociaţiei Europene a Autorilor şi Compozitorilor (European Grouping of Societies of Authors and Composers – GESAC). “Viitorul Uniunii Europene se află în mâinile parlamentarilor europeni. Oamenii şi-au spus părerea, acum este rândul decidenţilor să acţioneze.“
 
Sondajul de opinie mai arată următoarele:
 
– 66%  dintre repondenţi cred că platformele online nu împart în mod corect veniturile cu creatorii de conţinut al căror conţinut apare pe site-urile respective, repondenţii din Franţa (76%) şi Germania (72%) arătând categoric că modul de distribuire a acestor venituri este incorect 
– 81% dintre repondenţi cred că platformele ar trebui să remunereze mai corect organizaţiile media, cel mai mare număr de repondenţi care sunt total de acord ca legislaţia să echilibreze regulile jocului fiind în Germania (43%) şi România (41%).
 
“Acesta este primul sondaj de opinie realizat vreodată care analizează percepţia influenţei giganţilor mondiali din tehnologie asupra funcţionării democraţiei în Europa. Rezultatele arată clar că cetăţenii aşteaptă acţiune”, a spus Jean-Daniel Lévy, coordinatorul departamentului Opinie al Harris Interactive. 
 
Sondajul a fost realizat între 24 şi 30 august 2018 pe un eşantion reprezentativ de cetăţeni din ţările targetate.

 

 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase