Home » D:News » „The Nun”, un film horror realizat în România, rămâne lider în box office-ul românesc de weekend

„The Nun”, un film horror realizat în România, rămâne lider în box office-ul românesc de weekend

„The Nun”, un film horror realizat în România, rămâne lider în box office-ul românesc de weekend
Publicat: 19.09.2018
"Călugăriţa: Misterul de la mănăstire/ The Nun", de Corin Hardy, un film din universul horror "The Conjuring", turnat în România, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 911.112,94 de lei de vineri până duminică.

Cu Demian Bichir, Taissa Farmiga şi Jonas Bloquet în distribuţie, filmul prezintă povestea unei tinere călugăriţe, a unui exorcist şi a unui ghid, care trebuie să se confrunte cu un secret întunecat la o mănăstire din Transilvania anului 1952, potrivit cinemagia.ro.

Cel mai nou film din franciza „The Predator”, „Predatorul”, de Shane Black, s-a situat pe locul al doilea în box office-ul românesc, cu încasări de 816.470,35 de lei în weekendul premierei, scrie Mediafax.

Filmul s-a făcut remarcat încă dinainte de lansarea pe marile ecrane, după ce starul Olivia Munn a reclamat casei de producţie Twentieth Century Fox faptul că partenerul ei dintr-o scenă, Steven Wilder Striegel, a fost condamnat ca agresor sexual. Casa de producţie a tăiat din versiunea finală a filmului scena în care Munn apărea împreună cu Striegel, un actor al cărui trecut include o condamnare pentru tentativa de a iniţia o relaţie sexuală cu o persoană în vârstă de 14 ani. De asemenea, regizorul peliculei, Shane Black, a dat publicităţii o declaraţie în care şi-a cerut scuze pentru distribuirea lui Striegel, dar, potrivit actriţei, şi el şi ceilalţi actori implicaţi în producţie au încetat să mai vorbească cu ea.

„Mă simt de parcă ar urma să intru în puşcărie”, a spus actriţa în vârstă de 28 de ani. „Nu eu am fost condamnată, nu eu l-am băgat pe tipul ăsta pe platoul de filmare. Eu am făcut să fie ştearsă scena în care apărea. (…) Nu e normal să fiu tratată ca şi cum eu aş fi răufăcătorul”, a spus Munn, potrivit CBS News.

Pe poziţia a treia în box office-ul românesc de weekend s-a situat o altă premieră, „O simplă favoare/ A Simple Favor”, de Paul Feig, o poveste despre o mamă blogger (Anna Kendrick) care investighează dispariţia prietenei sale (Blake Lively). Filmul Lionsgate a avut încasări de 460.393,40 de lei în weekend.

Şi poziţia a patra este ocupată de o premieră, „Luis şi mini-extratereştrii/ Luis & the Aliens”, o animaţie de Christoph Lauenstein, Wolfgang Lauenstein şi Sean McCormack, care a avut încasări de 222.556,53 de lei.

Lungmetrajul „Alpha”, de Albert Hughes, coboară de pe locul al doilea pe al cincilea în box office-ul românesc, cu încasări de 202.045 de lei lei în al patrulea weekend pe marile ecrane. Regizorul Albert Hughes, care a mai semnat producţii spectaculoase ca „Din Iad – Jack Spintecătorul/ From Hell” şi „Cartea lui Eli/ The Book of Eli”, spune în acest film o poveste despre supravieţuire de acum 20 de milenii, din plină preistorie.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele româneşti în weekend este completat de „Spionul care mi-a dat papucii/ The Spy Who Dumped Me”, de Susanna Fogel (143.998,19 lei), „Misiune: Imposibilă. Declinul/ Mission: Impossible. Fallout”, de Christopher McQuarrie (112.041,32 de lei), „MEG: Confruntare în adâncuri/ The Meg”, de Jon Turteltaub (109.445,42 de lei), „Hotel Transilvania 3: Monştrii în Vacanţă/ Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation”, de Genndy Tartakovsky (97.335 de lei), şi „Incredibilii 2/ Incredibles 2”, de Brad Bird (49.723 de lei).

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase