Home » D:News » Un aparat care depistează în timp record trei tipuri de cancer este folosit în România

Un aparat care depistează în timp record trei tipuri de cancer este folosit în România

Un aparat care depistează în timp record trei tipuri de cancer este folosit în România
Publicat: 04.10.2018
Un aparat de ultimă generaţie care ajută la depistarea precoce a trei tipuri de cancer, prin analize medicale, a fost cumpărat de o asociaţie din Prahova, judeţ cu 10.000 pacienţi oncologici înregistraţi. Este primul astfel de aparat din România care se foloseşte strict pentru pacienţi.

Asociatia Pacienţilor Oncologici din România (APOR) a cumpărat aparatul de ultimă generaţie care ajută la depistarea precoce a cancerului prin analize medicale cu 60.000 de euro. Aparatul lucrează probele în maxim două ore jumătate, faţă de 7-15 zile.

Directorul de marketing al firmei distribuitoare, Ioana Marinescu, a declarat, miercuri, la şedinţa de prezentare a achiziţiei, că aparatul este un adevărat laborator, care are nevoie doar de un asistent care să aşeze proba în lucru.

Marinescu a spus că acesta este primul aparat care se foloseşte strict pentru pacienţi. Un alt aparat există în România la o companie farmaceutică pentru studii clinice.

Orice persoană poate face o astfel de analiză pentru depistarea timpurie a cancerului, cu un bilet de trimitere de la medicul specialist, însă analiza nu este decontată prin CAS şi costă între 600-1.000 de lei.

Presedinte APOR, Iolanda Gheorghiu, a declarat, la rândul său, că timpul în care sunt determinate rezultatele este foarte scurt.

“Este unica asociaţie din ţară care beneficiază de un aparat ce poate determina, în timp foarte scurt, 2 ore sau 2 ore şi jumătate, modificări genetice pe afecţiuni oncologice. Este cea mai mare realizare pentru un ONG sau asociaţie de pacienţi. Este esenţial. Ţinând cont că numărul de persoane cu cancer este în creştere de la an la an, era necesar un astfel de aparat care vine în a depista din timp o formă de cancer pentru a acorda omului posibilitatea să rezolve, să vindece, să încetinească evoluţia. Se poate supravieţui, se poate trăi ani de zile în altă ţară europeană pentru că se face mult această formă de depistare precoce, acum vrem să facem şi noi. Pot beneficia de această analiză persoanele care au avut în familie pe cineva cu o formă de cancer şi se ştie că genetic se poate transmite. Nu mai este nevoie să fie tumoră pentru a merge la doctor. Poţi câştiga timp. Asta face apartul, îţi permite să câştigi timp”, a declarat Gheorghiu.

Aparatul este, de asemenea, singurul care lucrează în afară de biopsie solidă şi biopsie lichidă. Are capacitatea de a determina din sânge modificările ADN-ului mutant pentru 3 tipuri de cancer: colorectal, pulmonar si de piele.

În Prahova sunt 10.000 pacienţi oncologici înregistraţi.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase