Home » D:News » Cercetătorii au descoperit, din greşeală, un posibil remediu pentru depresie

Cercetătorii au descoperit, din greşeală, un posibil remediu pentru depresie

Cercetătorii au descoperit, din greşeală, un posibil remediu pentru depresie
Publicat: 04.12.2018
Electrozii plasaţi precis în anumite locuri pot îmbunătăţi starea oamenilor cu semne de depresie. Rezultatele aduc cercetătorii mai aproape de înţelegerea naturii acestei condiţii, indicând moduri de tratament.

Neurologul Vikram Rao şi neurosavantul Kristin Sellers, ambii de la University of California, San Francisco şi colegii săi au studiat 25 de persoane care treceau printr-un tratament pentru epilepsie care presupunea implantarea electrozilor în anumite zone ale creierului, scrie Science News.

La începutul experimentului, publicat pe 29 noiembrie în Current biology, cercetătorii au rugat pacienţii să efectueze teste de stare, care au arătat că unii pacienţi au semne de depresie, unele dintre ele chiar severe. Apoi, echipa a început să stimuleze diferite regiuni cerebrale cu electrozii implantaţi. La scurt timp după stimulare, savanţii au chestionat pacienţii cu privire la starea curentă, atât verbal cât şi printr-o aplicaţie pe tabletă.

Multe dintre zonele stimulate nu au avut relevanţă pentru schimbarea stării de spirit. Dar când cercetătorii au stimulat o regiune cerebrală care se află chiar în spatele ochilor, care se numeşte cortexul lateral orbitofrontal, oamenii au relatat că se simt mai bine. Doar pacienţii care au depresie moderată şi severă au avut îmbunătăţiri, ceilalţi nu au raportat nicio schimbare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Depresia, afecţiunea de care suferă tot mai mulţi oameni, are o soluţie simplă

A fost descoperită legătura dintre depresie şi insomnie

Cercetătorii au descoperit mecanismul uimitor prin care LSD-ul schimbă percepţia. Posibilele efecte terapeutice ale halucinogenului

Un studiu confirmă că există o legătură strânsă între dietă şi depresie

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase