Home » D:News » Filmul „Roma”, cel mai bun lungmetraj, conform Los Angeles Film Critics Association

Filmul „Roma”, cel mai bun lungmetraj, conform Los Angeles Film Critics Association

Filmul „Roma”, cel mai bun lungmetraj, conform Los Angeles Film Critics Association
Publicat: 10.12.2018
"Roma", dramă în alb-negru, de Alfonso Cuaron, a primit printre altele şi Leul de Aur la ediţia 2018 a Festivalului de la Veneţia, fiind desemnată cel mai bun lungmetraj de Asociaţia Criticilor de Film din Los Angeles (Los Angeles Film Critics Association/ LAFCA), potrivit Associated Press.
La sfârşitul lui noiembrie, filmul lui Cuaron a primit trei premii din partea New York Film Critics Circle (NYFCC), inclusiv cel pentru cel mai bun lungmetraj din 2018. Mai mult, acesta a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină în afară de engleză şi este favorit la aceeaşi categorie a Oscarurilor, scrie Mediafax.
 
Criticii din Los Angeles i-au mai acordat, duminică şi premiul pentru cea mai bună imagine, iar premiul pentru cel mai bun regizor l-a primit Debra Granik, pentru drama „Leave No Trace”.
 
Olivia Colman a fost considerată cea mai bună actriţă, pentru rolul din „The Favourite” şi Ethan Hawke,a primit premiul pentru cel mai bun actor, în rolul din „First Reformed”.
 
Premiile pentru cele mai bune roluri secundare au fost oferite lui Steven Yeun, pentru „Burning”, şi Reginei King, pentru rolul din „If Beale Street Could Talk”.
 
Filmul regizat de Sandi Tan „Shirkers” a primit premiul pentru cel mai bun documentar, „Spider-Man: Into the Spider-Verse” a fost premiat cu cel mai bun film animat, iar Nicole Holofcener şi Jeff Whitty au fost premiaţi pentru cel mai bun scenariu, în „Can You Ever Forgive Me?”.
 
În 2017, premiul pentru cel mai bun film acordat de Asociaţia Criticilor din Los Angeles i-a revenit peliculei „Call Me By Your Name”, de Luca Guadagnino.
 
Premiile sunt importante, întrucât asociaţiile de critici de film din SUA au o influenţă asupra sezoanelor marilor premii de la Hollywood, care culminează cu gala Oscar.
 
Premiile Los Angeles Film Critics Association vor fi înmânate pe 12 ianuarie 2019.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase