Home » D:News » Delfinariul din Constanţa, unicul din România, va fi extins

Delfinariul din Constanţa, unicul din România, va fi extins

Delfinariul din Constanţa, unicul din România, va fi extins
Publicat: 23.12.2018
Delfinariul din Constanţa, în prezent unicul în România, va fi extins, iar la finalizarea lucrărilor va găzdui şase delfini. În prezent, Delfinariul, a cărui configuraţie datează din 1972, deţine doar două astfel de mamifere.

Miercuri, consilierii judeţeni din Constanţa au aprobat proiectul de hotărâre privind extinderea Delfinariului din Constanţa. Valoarea totală a proiectului se ridică la 26.367.659,10 lei inclusiv TVA, iar banii vor veni din bugetul Ministerului Turismului, potrivit Mediafax.

„E un proiect pe care l-am lucrat. Ne-am zbătut în ultimul an şi jumătate. A fost de pe vremea domnului ministru Dobre, au continuat cu domnul ministru Trif…”, a afirmat Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Acesta a precizat că este un proiect de aproape 5 milioane de euro. „Sperăm ca în perioada următoare să semnăm şi finanţarea”, a adăugat el.

Noul proiect vizează, între altele, dezvoltarea unui obiectiv turistic competitiv pe plan internaţional, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind condiţiile minime de deţinere a mamiferelor marine.

Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa, din care face parte Delfinariul, Adrian Bâlbă, a precizat: „Vorbim despre o extindere, o casă mai mare pentru aceşti delfini şi, bineînţeles că în situaţia în care avem o casă mai mare, ne putem permite să aducem şi alţi delfini, născuţi în condiţii de control uman sau captivitate, care vor întregi o familie mai mare a unor animale care îşi doresc grupul, societatea”.

Potrivit acestuia, actualele dimensiuni ale Delfinariului limitează în prezent la doi numărul delfinilor care evoluează aici, însă în viitor aceştia vor avea o „casă” de aproximativ trei ori mai mare decât cea din prezent, conform normelor europene. Extinderea Delfinariului va dura până în 2023.

„Recomandarea internaţională şi românească este ca grupul să fie de minim două şi ideal şase exemplare. Acesta este motivul pentru care, într-o casă mai mare, vom putea aduce mai mulţi delfini după ce o vom avea. E motivul pentru care acum avem doar doi delfini, pentru că avem o suprafaţă de doar 250 de metri, faţă de un minim de 800 cum cere legea din 2023”, a explicat Bâlbă, adăugând că, până în 2023, „funcţionăm aşa cum suntem la ora actuală”.

Extinderea Delfinariului va contribui şi la creşterea numărului mamiferelor care vor evolua aici în viitor, a adăugat Adrian Bâlbă.

„Vrem să aducem 4,5,6 exemplare. Acest proiect a fost gândit de o echipă a CJ şi care, cu un proiectant, au reuşit să realizeze o casă interesantă pentru delfini. O casă care înseamnă inclusiv un bazin de retenţie, un bazin de separaţie, înseamnă posibilitatea de a realiza chiar şi pui la Delfinariu Constanţa”, a mai declarat directorul CMSN Constanţa.

Acesta a precizat că îşi doreşte să fie condiţii mai bune pentru animale, să se respecte legislaţia. „Dorim, de asemenea, să asigurăm condiţii de educaţie pentru vizitatori. Delfinii din Delfinarii sunt ambasadorii celor din natură. Sunt delfini care au rolul de a transmite educaţia de mediu, responsabilitatea faţă de mediu, responsabilitate care anul acesta a fost culeasă de 360.000 de vizitatori”, a completat directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, din care face parte Delfinariul.

Din componenţa Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa fac parte, în prezent, Delfinariul, Acvariul, Microrezervaţia şi Expoziţia de Păsări Exotice şi de Decor, precum şi Planetariul şi Observatorul Astronomic.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?