Home » D:News » Bustul lui Mihai Eminescu, realizat din zăpadă de un gălăţean

Bustul lui Mihai Eminescu, realizat din zăpadă de un gălăţean

Bustul lui Mihai Eminescu, realizat din zăpadă de un gălăţean
Publicat: 14.01.2019
Un pensionar din Galaţi a realizat un bust al poetului Mihai Eminescu. Bărbatul, pasionat de sculptura în zăpadă, spune că astfel doreşte să-i înveţe istorie pe copiii din cartier.

Petru Darie, în vârstă de 77 de ani,  realizează în fiecare iarnă cel puţin o statuie din zăpadă şi gheaţă. Sculptorul spune că prima „operă” în zăpadă a realizat-o în urmă cu aproape 40 de ani şi că a reuşit să aloce mai mult timp pasiunii sale după ce a devenit pensionar, scrie Mediafax.

Recent, el s-a apucat de treabă şi, pentru că se apropie ziua poetului naţional, a decis să facă un bust al lui Mihai Eminescu.

„Bustul lui Eminescu l-am făcut prima dată acum 45 de ani, undeva în valea oraşului, avea fetiţa trei ani, se juca în curte cu zăpada, cu copii de vârsta ei. Pe lângă ei m-am apucat să fac un om de zăpada. Până la urmă . Când am ieşit la pensie, aveam mult timp liber şi m-am gândit să mă apuc din nou de sculptat în zăpada. Îmi place, mă simt liber atunci când modelez zăpada. Trebuie să recunosc că atunci când creez sunt inspirat şi de versurile marelui poet. Preferatele mele sunt poeziile sau ”, a afirmat sculptorul amator, Petru Darie.

Bărbatul a mai spus că face sculpturile în gheaţă pentru a-i învăţa istorie pe copiii din cartier.

„E un nepereche, un poet nepereche, am adoptat această replică. Şi un om deosebit, păcat că a trăit aşa puţin. Din păcate mulţi copii habar nu au cine a fost Eminescu. Mă gândesc că prin aceste sculpturi le ofer şi o lecţie de literatură”, povesteşte Petru Darie.

Din cauza modificării temperaturilor, sculptorul gălăţean este nevoit să retuşeze în permanenţă creaţiile sale. Bărbatul este ajutat şi de vecini care se mândresc cu sculpturile din faţa blocului.

„L-am ajutat pe nea Petrică, în fiecare an trebuie ajutat. Dacă nu-l ajutăm noi, singur nu poate face. E un romantic şi îl apreciem mult. E frumos, de fiecare dată când venim facem poze”, a declarat unul dintre vecinii sculptorului.

În anii trecuţi, gălăţeanul a realizat sculpturi în zăpadă şi gheaţă ale bustului lui Mihai Eminescu şi al domnitorului Al.I.Cuza, dar şi o replică a sculpturii lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit șarlatan”
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit ...
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
Cercetătorii au descoperit de ce urșii panda au probleme cu reproducerea
Cercetătorii au descoperit de ce urșii panda au probleme cu reproducerea
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?