Prima pagină D:News

Oamenii îşi exprimă fericirea în 17 moduri diferite

Oana Bujor 01.22.2019 | ● Vizualizări: 844
Sursa-Pixabay     + zoom
Galerie foto (1)

Oamenii îşi modifică faţa în mii de moduri pentru a exprima emoţii, însă dintre acestea doar 35 sunt recunoscute la nivel cultural, arată un studiu recent.

Deşi chipul nostru poate transmite o multitudine de emoţii, de la furie la tristeţe şi bucurie, modurile în care trăsăturile feţei se schimbă sunt variate. Conform Science Dailly, dezgustul, de pildă, necesită o singură expresie facială pentru a fi înţeles în întreaga lume

Pe de altă parte, fericirea poate fi exprimată în 17 forme diferite, de la bucurie, încântare, mulţumire şi altele. „Această descoperire este încântătoare”, a declarat Aleix Martinez, specialist în cogniţie din cadrul Universităţii de Stat din Ohio. „Arată natura complexă a fericirii”, a continuat el.

În cadrul studiului a mai fost descoperit că oamenii utilizează trei expresii pentru a exprima frica, patru pentru a exprima surprinderea şi cinci pentru a arăta tristeţea şi furia. „Fericirea acţionează ca un adeziv social şi necesită complexitatea diferitelor expresii faciale”, a declarat Martinez.



Descoperirile au la bază studiile anterioare ale lui Martinez privind expresiile faciale, în care a fost descoperit că oamenii pot identifica emoţiile celorlalte persoane cu o precizie de 75%.

În studiul actual, Martinez şi cautorul Ramprakash Srinivasan, doctorand al Universităţii din Ohio, au realizat o listă de cuvinte pentru a descrie emoţiile. Lista conţine 821 de cuvinte în engleză. Apoi au utilizat cuvintele pentru a căuta pe internet imagini cu chipurile oamenilor. De asemenea, traducătorii au tradus cuvintele în spaniolă, mandarină, persană şi rusă.

Aceştia au utilizat cuvintele pe motoarele de căutare populare în 31 de ţări din America de Sud, de Nord, Europa, Asia şi Australia. Ei au descoperit aproximativ 7,2 milioane de imagini ale expresiilor faciale dintr-o varietate de culturi. Studiul nu include ţări din Africa şi din zone izolate ale lumii.

Conform algoritmilor computerizaţi, Martinez şi Srinivasan au descoperit că faţa oamenilor se poate modifica în 16.384 de moduri prin combinarea muşchilor în diferite moduri. Apoi au sortat cele 7,2 milioane de imagini în diferite categorii în funcţie de emoţiile exprimate de fiecare cultură. Martinez a crezut iniţial că va descoperi câteva sute de expresii. De fapt au găsit doar 35.

„Am fost şocaţi, credeam că vom descoperi mult mai multe”, a declarat Martinez.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce semnifică expresiile faciale ale pisicilor?

Caii au expresii faciale asemănătoare celor ale oamenilor

Caii şi oamenii au expresii faciale asemănătoare. Ce s-ar putea ascunde în spatele acestui fapt

Expresiile faciale, inclusiv de frică sau furie, nu sunt universal valabile. Descoperirea făcută de doi cercetători în urma unui experiment inedit, realizat timp de câteva luni

Tag-uri: oameni | fericire | emotii | fata | expresie | chip | cultura