Prima pagină D:News

Tibi Uşeriu aleargă într-o nouă cursă extremă la temperaturi de până la minus 50 de grade

Raluca Lazaroi 02.04.2019 | ● Vizualizări: 857

Ultramaratonistul Tibi Uşeriu a luat duminică startul într-o nouă cursă extremă, în Canada, ce este considerată mai grea decât Ultramaratonul Artic Ultra 6633 care se desfăşoară la Polul Nord, deoarece traseul este mai lung şi se desfăşoară printr-o zonă sălbatică. La ora transmiterii acestei ştiri (luni, 13:50, ora României), Tibi Uşeriu, singurul român ce s-a înscris la acest ultramaraton, se afla pe locul opt în cursă.

Tibi Uşeriu a luat startul duminică la ora locală 10.30 (20.30 ora României) într-o nouă competiţie extremă - Yukon Arctic Ultra, maraton care se desfăşoară într-o  într-o zonă sălbatică din Canada, la temperaturi care pot ajunge până la – 50 de grade Celsius.



Această competiţie este considerată mai dificilă decât maratonul 6633 Arctic Ultra pe care bistriţeanul Tibi Uşeriu l-a câştigat de trei ori consectiv, fiind mai lung şi desfăşurându-se printr-o zonă sălbatică, potrivit Mediafax.

Prin participarea la acest maraton, sportivul din Bistriţa-Năsăud vrea să facă cunoscut un proiect al unei organizaţii, legat de drumul Via Transilvania, un drum turistic de 1.000 de kilometri prin România.

„Într-o bună zi, după ce am stat o vreme îndelungată de unul singur, am descoperit că există posibilitatea să alerg. De atunci alergarea a devenit pentru mine sinonimă cu libertatea. Sinonimă cu un parcurs şi cu un sens. Nu am alergat niciodată de dragul performanţei sportive, pentru bani sau pentru premii. Am urmărit mereu ceva personal. Am căutat să mă împac iar şi iar cu mine însumi, să mă regăsesc. Cu fiecare cursă în care mă implic, descopăr un alt Tibi decât cel pe care îl ştiam cândva. În ‪3 februarie voi lua startul la o nouă cursă extremă: Yukon Arctic Ultra. Voi încerca să parcurg cei aproape 700 de kilometri cu gândul la un drum de acasă, al nostru. Fiindcă Via Transilvanica, o să vedeţi, într-o bună zi va face parte din viaţa multor români şi străini. Alerg aşadar ca ambasador al Via Transilvanica”, a scris Tibi Uşeriu pe Facebook la puţin timp după ce a ajuns în Canada.

Maratonul Yukon Arctic Ultra are 700 de kilometri, se desfăşoară într-o zonă sălbatică din Canada, pe traseul folosit de cel mai dur concurs de atelaje canine din lume.

Tibi Uşeriu este singurul român care s-a înscris în concurs, la proba de 700 de kilometri, probă la care concurează 41 de persoane.

Anul trecut, un singur concurent a reuşit să ducă termine cursa şi alţi doi au suferit amputaţii din cauza degerăturilor.

Maratonul Yukon Ultra Artctic are loc în perioada 3 - 16 februarie, pe traseul Whitehorse (start) – Muktuk – Dog Grave Lake – Braeburn – Ken Lake – Carmacks – McCabe – Pelly Crossing – Pelly Farm – Scroggie Creek – Dawson City (sosire), recordul de parcurgere a distanţei fiind de 7 zile.

Luni, la ora 13:50 (ora României), bistriţeanul era pe locul opt în cursa începută duminică, potrivit site-ului oficial al competiţiei.

Puteţi vedea parcursul lui Tibi Uşeriu la Yukon Arctic Ultra, în timp real, aici!

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI