Prima pagină D:News

Cum se poartă corect măştile chirurgicale pentru a nu te îmbolnăvi

Laura Cojocaru 02.05.2019 | ● Vizualizări: 3635

Cunoscutul medic Vasi Rădulescu a afirmat că măştile nu pot opri virusul în sine, ci picăturile de respiraţie care conţin, de regulă, virusul. Acelaşi virus poate fi luat, însă, de pe mâini, prin contactul cu anumite suprafeţe. De aceea trebuie să ne spălâm pe mâini cât mai des.

”Circulă pe internet tot felul de sfaturi privind purtarea măştilor în gripă. Unii spun să le pui pe o parte, dacă eşti sănătos şi pe alta, dacă eşti bolnav. Să nu cădem iar în fake news şi informaţii fără noimă”, a scris pe Facebook medicul Vasi Rădulescu, potrivit Gândul.



Potrivit acestuia, cele mai multe măşti sunt de uz chirurgical şi împiedică particulele lichide să ajungă dintr-o parte în alta (dinspre echipa operatorie spre câmpul operator care trebuie să fie steril, dar şi invers, pentru că sar sânge sau alte lichide). „Există şi măşti cu filtre performante care au capacitatea de a stopa mai multe tipuri de substanţe”, a precizat el.

Totodată, medicul Vasi Rădulescu a explicat că măştile nu pot opri virusul în sine, ci picăturile de respiraţie: ”Poate o mască simplă să oprească virusul? Nu. Virusul per se e foarte mic şi ar trece lejer prin ochiurile materialului. Totuşi, de la om la om, picăturile din respiraţie pot fi oprite. Şi ele conţin virusul, de regulă. Atenţie mare şi la mâini, să limităm contactul lor cu anumite suprafeţe şi să le spălăm cât mai des”!

 

Cum se poartă masca?

Medicul afirmă că masca de protecţie se poartă cu partea colorată în exterior, cu banda specială pentru nas - logic - în zona nasului, cu apăsare fermă, cu bărbia, gura şi nasul acoperite, cu părţile laterale ale măştii cât mai bine lipite de obraji. „NU se poartă DIFERIT! Nu procedaţi ca în sfaturile livrate pe internet de persoane neavizate care spun că trebuie să fie cu albul în interior când eşti sănătos şi cu albul în exterior când eşti bolnav”, este sfatul lui Vasi Rădulescu.

Cât se poartă o mască chirurgicală?

Răspunsul acestuia este cât se poate de ferm: ”O singură dată. Se manevrează cu grijă, se aruncă după ce devine umedă”.

Cât de eficientă este masca?

Pentru a ne proteja de gripă, medicul recomandă purtarea măştii, alături de spălarea mâinilor.

Citeşte continuarea în Gândul!