Home » D:News » Statul care interzice fumatul pentru persoanele sub 100 de ani

Statul care interzice fumatul pentru persoanele sub 100 de ani

Publicat: 11.02.2019
Oficialităţile din Hawaii au propus o legislaţie pentru interzicerea ţigărilor, cel puţin pentru persoanele sub 100 de ani.

Noua lege doreşte să indice minimul legal pentru fumat, astfel fiind exclusă orice persoană ce are mai puţin de 100 de ani. Legea ar putea fi implementată până în 2024 pentru a „menţine oamenii sănătoşi şi vii în Hawaii”, a declarat Chynthia Thielen, una dintre iniţiatoarele acestei legi. 

În ultimii ani, în Hawaii au avut loc nenumărate dezbateri privind consumul de tutun, taxele pentru ţigări au crescut, iar recent  a devenit primul stat ce a interzis fumatul pentru persoanele mai tinere de 21 de ani, scrie Washington Post. 

Conform legii H.B. 1509, ţigările „sunt considerate cel mai mortal artefact din istoria umanităţii”, ce duc la „nenumărate boli, morţi şi incapacităţi decât orice altă boală” din stat. Legea va creşte vârsta minimă de achiziţionare şi consum de tutun la 30 de ani până în 2020, 40 de ani până în 2021, 50 de ani până în 2022, 60 de ani până în 2023 şi 100 de ani până în 2024. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?

Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens

Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?

Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman

Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece

Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023

Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”

Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare