Home » D:News » Salman Rushdie, condamnat la pedeapsa capitală, acum 30 de ani printr-un decret islamic: „Sunt în regulă acum”

Salman Rushdie, condamnat la pedeapsa capitală, acum 30 de ani printr-un decret islamic: „Sunt în regulă acum”

Salman Rushdie, condamnat la pedeapsa capitală, acum 30 de ani printr-un decret islamic: „Sunt în regulă acum”
Publicat: 12.02.2019
Salman Rushdie a fost condamnat la moarte, în urmă cu trei decenii, printr-un decret religios (fatwa) emis în Iran, dar scriitorul a cărui viaţă este ameninţată în continuare spune că "lucrurile sunt în regulă acum", conform Huffington Post.
„Nu vreau să trăiesc ascuns”, a precizat scriitorul într-un interviu acordat AFP, în timpul unei vizite la Paris, relatează Mediafax.
 
Scriitorul britanic Salman Ruhdie, autorul „Versetelor satanice” – carte ce conţine un pasaj în care prostituate visează să devină femeile lui Mahomed -, a fost condamnat la moarte pe 14 februarie 1989, printr-un decret religios (fatwa) emis de ayatolahul Rouhollah Khomeini. Fondatorul Republicii islamice Iran cere tuturor musulmanilor să-i execute rapid pe autorul şi pe editorii cărţii, indiferent unde s-ar afla, pentru ca „nimeni să nu mai îndrăznească să ofenseze valorile sacre ale musulmanilor”. În septembrie 1998, autorităţile iraniene au precizat că decretul nu va fi pus în aplicare, dar nu l-au anulat.
 
Scriitorul este protejat de autorităţile britanice, trăind timp de 13 ani sub un nume fals şi sub supravegherea poliţiei.
 
„Aveam 41 de ani atunci, acum am 71. Lucrurile sunt în regulă acum”, a precizat Rushdie în luna septembrie 2018.
 
„Trăim într-o lume în care subiectele de interes se schimbă rapid. Acesta este un subiect vechi. Sunt acum multe alte lucruri de care să te temi şi alţi oameni de omorât”, explica scriitorul.
 
Rushdie nu a mai folosit identitatea oferită de britanici pentru protecţia sa de la câteva luni după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.
 
Scriitorul a afirmat că duce o viaţă normală şi circulă cu metroul la New York, în SUA, unde s-a stabilit în urmă cu două decenii.
 
„Astăzi, intimidarea este dusă mai departe de câţiva soldaţi şi nu mai este asumată de guverne”, a declarat scriitorul, care apreciază că tot ce trebuie să facă un lider religios în zilele noastre ca să alimenteze mulţimi furioase este să îşi arate dezaprobarea pentru o carte.
 
De asemenea, traducătorii volumului au fost atacaţi în Japonia şi în Italia, iar editorul norvegian al cărţii a fost împuşcat la Oslo. Potrivit agenţiei de presă iraniene, în 2016, nu mai puţin de 40 de instituţii media din ţară au reluat informaţia despre condamnarea la moarte, când au oferit 600.000 de dolari pentru cei care pun în aplicare fatwa.
 
Salman Rushdie a scris peste 15 cărţi, printre care „Ultimul suspin al Maurului”, care a câştigat Whitbread Prize în 1995 şi premiul Aristeion pentru literatură al Uniunii Europene. În 2007, Salman Rushdie a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse literaturii. Este membru al Societăţii Regale pentru Literatură/ Royal Society of Literature şi Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor. Publicarea „Versetelor satanice” a determinat nu doar condamnarea sa la moarte, ci şi o lungă criză diplomatică între Londra şi Teheran.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase