Home » D:News » Cinci locuri care se pot vizita în Anul chinezesc al Porcului

Cinci locuri care se pot vizita în Anul chinezesc al Porcului

Cinci locuri care se pot vizita în Anul chinezesc al Porcului
Publicat: 16.02.2019
În 5 februarie a început Anul Nou chinezesc, sub semnul Porcului de Pământ, simbolul bunăstării. Astfel, potrivit Mediafax, există cinci locuri de vizitat sub semnul animalului asociat, pe baza horoscopului chinezesc, cu bucuria, prietenia, iubirea şi succesul.

Plaja porcilor, Exuma, Bahamas

Situată pe insula nelocuită Big Major Cay din Exuma, Bahamas, plaja este casa unor simpatici şi celebri porci înotători. Se pare că porcii au fost aduşi de nişte marinari şi că au supravieţuit unui naufragiu, înotând până la insulă. În prezent, aceşti porci sunt un obiectiv turistic de neratat.

Graffiti cu porci în Bucureşti

Este vorba de mostre de artă stradală, un hibrid câine-porc, ce apare constant în diverse zone ale oraşului. Autorul este AEUL şi se pare că are la activ peste 500 de reprezentări ale câinelui-porc.

Muzeul Porcului (Schweinemuseum), Stuttgart, Germania

Oficial este cel mai mare muzeu dedicat porcilor. Muzeul, care are 25 de camere şi aproximativ 50.000 de obiecte dedicate acestor animale, a fost inaugurat în fostul abator din Stuttgart. Expoziţiile prezintă influenţa porcului în istorie, artă, zoologie, mituri şi gastronomie. Vizitatorii se pot relaxa apoi în grădina muzeului, cu bere şi preparate din carne de porc.

Piaţa şi fermele locale

Probabil că nu este nevoie să parcurgi un drum lung pentru a vedea un porc în realitate. Aceste animale se găsesc şi la grădinile zoologice şi fermele din apropierea oraşelor.

Golful Porcilor, Cuba

În ciuda numelui celebru, spun editorii de la Lonely Planet, Golful Porcilor este una dintre zonele cele mai protejate ale Cubei, şi nu numai pentru istoricul militar. Este, însă, şi o oprire obligatorie pentru cei pasionaţi de scufundări. Aici se găseşte şi Parque Nacional Cienaga de Zapata, dar şi câteva plaje uluitoare.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase