Prima pagină D:News

''Ceasul Apocalipsei'' se apropie de miezul nopţii odată cu abolirea Tratatului forţelor nucleare intermediare?

Alexandru Voiculescu 02.17.2019 | ● Vizualizări: 1114
Credit: 123RF     + zoom
Galerie foto (1)

Pe 1 februarie, preşedintele american Donald Trump a retras Statele Unite din tratatul semnat cu Rusia, decizia venind la două săptămâni după ce specialiştii de la Bulletin of the Atomic Scientists (BAS) au prezentat poziţia pentru 2019 a Ceasului Atomic - un ceas ipotetic unde poziţia limbilor simbolizează cât de aproape este Pământul de distrugere de la un război nuclear sau alte ameninţări globale.

Pe 24 ianuarie, reprezentanţii BAS au declarat că ceasul rămâne la 2 minute de miezul nopţii, cel mai aproape de anihilare de la apogeul Războiului Rece până astăzi (detalii aici). În acelaşi timp, se anunţase că Tratatul forţelor nucleare intermediare, semnat în 1987 de Ronald Reagan (SUA) şi Miahi Gorbaciov (URSS), care avea scopul de a restricţiona arsenalele nucleare, poate fi terminat. Tratatul prevedea încetarea construirii rachetelor cu raze de acţiune cuprinse în intervalul 500 şi 5.500 de kilometri în primii trei ani de la semnarea acordului, scrie Live Science.

Acum că acest lucru s-a întâmplat, ceasul se apropie şi mai mult de miezul nopţii? Având în vedere că poziţie limbilor acestuia este ipotetică şi subiectivă, este imposibil de spus. Sunt de luat în calcul mai multe lucruri, spre exemplu, nu numai Rusia şi SUA sunt puteri nucleare şi este posibil ca niciuna dintre cele două superputeri să fi stat în loc din cauza unui tratat. Spre exemplu, în octombrie anul trecut, administraţia de la Casa Albă a acuzat Rusia că a încălcat tratatul în 2014 când a instalat rachete SSC-8, capabile să atingă ţări din Europa.

Totuşi, înainte de anunţul de terminare a tratatului, unii specialişti au precizat că riscul unui război nuclear a scăzut din 2017, când tensiunile dintre SUA şi Coreea de Nord erau maxime, dar ideea de dizolvare a tratatului a făcut ca Ceasul Apocalipsei să rămână la 2 minute de miezul nopţii.



Pe 2 februarie, şi Rusia a anuţat că va abandona tratatul, ceea ce face ca viitorul unui alt acord semnat în 1991, numit START, să fie incert. Acesta avea de asemenea miza de a limita armele nucleare şi urmează să expire în 2020.

Este însă prea devreme de spus dacă dizolvarea Tratatului forţelor nucleare intermediare va face ca limbile ceasului să se apropie şi mai mult de miezul nopţii. Chiar şi armele nucleare mai mici pot duce la probleme serioase, mai ales regionale, unde se poate instala „iarna nucleară” din cauza generări ide nori denşi care vor răci planeta şi vor afecta culturile agricole, având potenţialul de a declanşa foametea.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Secretarul general NATO: ''Trebuie să ne pregătim pentru o lume fără Tratatul de descurajare a armelor nucleare''

În jumătate de an, Rusia se va retrage din Tratatul INF

''Ceasul Apocalipsei'' se află la doar două minute de miezul nopţii. Riscurile majore cu care se confruntă omenirea şi care îi pot aduce anihilarea

Ce trebuie să faci ca să supravieţuieşti unui război nuclear?

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI