Prima pagină D:News

Anunţul amuzant al pilotului după ce a aterizat la 1.000 de km depărtare de destinaţia iniţială

Ioana Scholler 03.27.2019 | ● Vizualizări: 2525
Credit: Pixabay     + zoom
Galerie foto (1)

O aeronavă a companiei British Airways, care plecase din Londra cu destinaţia Düsseldorf (Germania), a aterizat din greşeală la Edinburgh (Scoţia), la 1000 de km depărtare de destinaţia iniţială, conform The Guardian.

În loc să se îndrepte spre est de la aeroportul London City, avionul a luat-o în direcţia nord, spre capitala scoţiană. Totuşi, greşeala a fost descoperită doar după aterizare, atunci când pasagerii au fost primiţi cu braţele deschise la Edinburgh, scrie Mediafax.  

Conform unui martor, pilotul i-ar fi rugat pe pasageri să ridice mâna pe cei care credeau că vor ateriza la Düsseldorf.

British Airways declară că problema a fost la planul de zbor al operatorului german, care a făcut ca pilotul să se deplaseze 800 de kilometri în direcţia greşită după decolare, luni dimineaţă.



Compania britanică spune că pilotul a urmat ordine din Germania, unde operatorul a introdus detalii incorecte.

Pasagerii uimiţi, care au plecat din Londra la ora 07:30, au crezut iniţial că au crezut că pilotul glumea, atunci când anunţul „bine aţi venit la Edinburgh” a fost făcut.

Sophie Cooke, un consultant în vârstă de 24 de ani care călătoreşte săptămânal de la Londra la Düsseldorf, a spus postului BBC că a întrebat personalul de la bord dacă glumeau.

Pasagerii au fost rugaţi să ridice mâna dacă vor să meargă la Düsseldorf. Desigur, toţi au ridicat mâinile.

„Pilotul a spus că nu ştie cum s-a întâmplat. A spus că acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, iar echipajul încerca să vadă ce se poate face”, adaugă Cooke.

După două ore şi jumătate petrecute pe pista aeroportului Edinburgh, avionul a primit combustibilul necesar şi a decolat, de data aceasta corect, spre Düsseldorf.

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI