Prima pagină D:News

Un bătrân cu ambele picioare amputate a plantat de unul singur peste 17.000 de copaci

Alexandra Mortu 04.27.2019 | ● Vizualizări: 502
Foto: Gândul     + zoom
Galerie foto (1)

Un veteran în vârstă de 70 de ani din China a plantat în ultimii 19 ani din viaţă mii de copaci, transformând astfel dealurile pustii din preajma satului în care locuieşte în păduri mici.

Ma Sanxiao, din nordul Chinei, a fost diagnosticat cu o infecţie în sânge în 1974, în timp ce se afla în armata chineză. Boala a devenit din ce în ce mai gravă mai ales după ce a ieşit la pensie, iar în cele din urmă ambele picioare au trebuit să îi fie amputate pentru a-i fi salvată viaţa: piciorul drept în 1985 şi cel stâng în 2005, potrivit Gândul.

MESAJE DE PAŞTE 2019. Felicitări, urări şi sms-uri frumoase de Paşte pentru familie, prieteni, cei dragi, colegi sau cunoştinţe

După şapte operaţii majore şi tratamente constante, bărbatul abia putea să îşi întreţină familia, iar din cauza dizabilităţii sale îi era foarte greu să îşi găsească un loc de muncă.



Pensia de veteran îi ajungea pentru plata tratamentului, însă nu voia să stea degeaba. Astfel, în anul 2000, inspirat fiind de poveştile altor oameni care plantau copaci, acesta s-a hotărât să facă acelaşi lucru.

„Sincer vorbind, să mă întreţin din plantarea copacilor a fost în plan de la început. Puteam să îi vând şi astfel să mă descurc singur din punct de vedere financiar”, a declarat bărbatul într-un interviu pentru publicaţia China Daily.

El a continuat spunând: „Pe măsură de copacii creşteau tot mai mari şi începeau să îmbrace dealurile într-un verde frumos, am început să am dubii. Nu sunt doar frumoşi, ci şi utili dealurilor pentru că susţin solul”.

După ce a văzut cum copacii creşteau sub ochii lui şi cum unii dintre ei mureau din cauza solului, bărbatul s-a ataşat de mica lui pădure şi s-a hotărât să îi planteze în beneficiul celorlalţi.

„Nu-i voi vinde niciodată”, a mărturisit Ma Sanxiao. „Îmi dau un minunat sentiment de mulţumire. Voi continua să plantez copaci până în ultima zi şi voi lăsa bogăţia verde ţării şi generaţiilor viitoare”, a continuat acesta.

În ultimii 19 ani, bărbatul a plantat aproximativ 17.000 mii de copaci şi a declarat că nu se va opri. 

 

Tag-uri: batran | padure | china | picioare | paduri | viata | video

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI