Home » D:News » Charles Wald, la Conferinţa MAS: România, aliat important. Europa de Est, zonă strategică centrală

Charles Wald, la Conferinţa MAS: România, aliat important. Europa de Est, zonă strategică centrală

Charles Wald, la Conferinţa MAS: România, aliat important. Europa de Est, zonă strategică centrală
Publicat: 16.04.2019
România este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Statelor Unite, a afirmat, în cadrul Conferinţei Monitorului Apărării şi Securităţii (MAS), generalul american Charles Wald, subliniind că, în contextul acţiunilor Rusiei şi Chinei, Europa de Est devine o zonă geostrategică centrală.

„Statele Unite consideră România unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi, unul dintre cei mai importanţi aliaţi”, a declarat generalul Charles Wald, fost locţiitor al şefului Comandamentului SUA în Europa, la Conferinţa MAS, pe care a catalogat-o drept un „forum extraordinar”, „foarte important” pe teme geopolitice, în contextul modificării configuraţiei de securitate regionale şi mondiale.

Generalul Charles Wald a amintit ca NATO tocamai a celebrat 70 de ani de la infiinţare, însă a argumrntat că şi anul 2019 este „un moment de reflecţie”, în contextul crizei Brexit, al summitului UE de la Sibiu, al scrutinului europarlamrentar şi al începerii mandatului noii Comisii Europene.

„Europa de Sud-Est a devenit un element-cheie al NATO din punctul de vedere al apărării”, în contextul în care „Rusia a devenit mai agresivă, iar China mai influentă”, a subliniat generalul Wald.

„România este unul dintre cei mai puternici aliaţi europeni din cadrul NATO”, a apreciat Wald, amintind că Bucureştiul alocă 2% din PIB apărării şi achiziţionează sisteme antiaeriene Patriot.

Generalul Charles Wald are o experienţă semnificativă atât în domeniul militar, cât şi în cel al afacerilor şi este expert în materie de achiziţii de avioane şi armament, în combaterea terorismului, în politica energetică naţională a SUA şi în securitate internaţională. În cursul remarcabilei cariere, a ocupat postul de adjunct al şefului Comandamentului SUA în Europa, cu sediul din Stuttgart (Germania), fiind responsabil pentru toate forţele americane care operează în zeci de ţări din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase