Prima pagină D:News

Combustibilii cu emisii zero ar putea deveni în viitorul apropiat destul de ieftini pentru a putea fi folosiţi pe scară largă

Adrian Popovici 05.10.2019 | ● Vizualizări: 1183
Credit foto: Univeritatea Waterloo     + zoom
Galerie foto (1)

Noile descoperiri din domeniul combustibililor cu emisii zero sunt mai aproape de a reuşi înlocuirea combustibililor convenţionali cu aceştia.

Cercetătorii au reuşit să creeze o celulă de combustibil care poate să alimenteze motoarele cu de zece ori mai mult decât tehnologiile precedende în materie de combustibili ecologici, notează Techxplore. Această îmbunătăţire are potenţialul de a face tehnologia celulelor de combustibil fiabile din punct de vedere economic.

„Datorită modului în care am proiectat această tehnologie, costul ar putea fi comparabil sau chiar mai mic decât benzina”, susţine Xianguo Li, directorul Laboratorului de Energie Verde şi Celule Enrgetice al Universităţii Waterloo. El mai adaugă că „viitorul e luminos, acest tip de energie verde ar putea fi folosit la scară largă”.

Cercetarea a fost îndreptată către vehiculele hibride, care folosesc atât motoare pe combustibili fosili, cât şi baterii. În cazul acestor vehicule, trebuie făcută precizarea că alimentarea cu energie oferă o autonomie foarte mică şi are nevoie de un timp îndelungat pentru a se încărca.



Teoretic, celulele energetice care există pe piaţă în acest moment ar putea reprezenta o alternativă la motarele care folosesc combustibili, înlocuindu-le în maşinile hibrid. Însă, ele se confruntă cu un important dezavantaj economic, fiind mult prea scumpe pentru a fi folosite în masă.

Pentru a rezolva această problemă, cercetătorii au proiectat celulele mult mai durabile care alimentează în mod constant cu electricitate. Astfel, aceste celule, care produc electricitate prin reacţia chimică dintre hidrogen şi oxigen, pot deveni mult mai simple şi, implicit, mult mai ieftine.

„Am identificat o modalitate prin care să scădem costurile şi în acelaşi timp să satisfacem aşteptările în ceea ce priveşte durabilitatea şi performanţele tehnice”, a declarat Li. El este de părere că noile celule energetice reprezintă o modalitate eficientă economic prin care se poate realiza înlocuirea combustibililor fosili.

Citeşte şi:

Descoperirea care va revoluţiona planeta: o nouă metodă prin care energia regenerabilă poate fi obţinută ieftin şi nepoluant

Toyota şi Suzuki pregătesc un parteneriat pentru maşinile electrice