Home » D:News » Austria a interzis utilizarea vălului islamic în şcolile primare

Austria a interzis utilizarea vălului islamic în şcolile primare

Austria a interzis utilizarea vălului islamic în şcolile primare
Publicat: 17.05.2019
Parlamentarii austrieci au adoptat un proiect de lege care va interzice utilizarea vălului islamic în şcolile primare, potrivit Euronews, citat de Mediafax.

Pentru a evita eventualele acuzaţii de discriminare faţă de comunitatea musulmană, legea face referire la „toate accesoriile care acoperă capul, purtate din raţiuni religioase”. Cu toate acestea, noua lege nu se va aplica în cazul kipelor evreieşti şi la dastar (un obiect vestimentar purtat de bărbaţii sikh, n.r.).

Legea a fost propusă de Partidul Popular Austriac (ÖVP), al premierului Sebastian Kurz şi de Partidul Libertăţii (FPÖ), de extremă dreapta.

Wendelin Moelzer, purtător de cuvânt al FPÖ, a declarat că legea este „un semnal împotriva Islamului politic”, în timp ce parlamentarul Rudolf Taschner (ÖVP) a spus că măsura este necesară pentru a proteja fetele musulmane de „sclavie”.

În timpul dezbaterilor, IGGÖ, o organizaţie care apără drepturile minorităţii musulmane din Austria, a calificat proiectul de lege ca fiind „ruşinos”. Proiectul „îi discriminează exclusiv pe musulmani”, a precizat preşedintele organizaţiei, Ümit Vural, într-un comunicat.

Euronews notează că aproape toţi parlamentarii opoziţiei au votat împotriva acestui proiect.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase