Home » D:News » Wikipedia a reclamat Turcia la CEDO

Wikipedia a reclamat Turcia la CEDO

Wikipedia a reclamat Turcia la CEDO
Publicat: 03.06.2019
Enciclopedia online Wikipedia a reclamat guvernul Turciei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în urma deciziei Ankarei de a bloca accesul la website-ul său.

Reprezentanţi ai Wikipedia au afirmat că interdicţia impusă, pe neaşteptate, din aprilie 2017, de guvernul de la Ankara încalcă libertatea de expresie, potrivit Rador.

Guvernul de la Ankara a reclamat atunci două articole aflate pe website-ul enciclopediei online – unul despre războiul civil sirian, iar celălalt, în legătură cu terorismul sponsorizat de stat – şi a cerut ca acestea să fie eliminate. 

Fundaţia care administrează Wikipedia, Wikimedia, a explicat autorităţilor turce că regulile sale permit ca articolele să fie editate de orice utilizator, respectând neutralitatea şi acurateţea informaţiilor. 

Autorităţile de la Ankara nu au fost însă convinse de acest argument, iar interdicţia vizând website-ul a rămas în vigoare.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase