Prima pagină D:News

NASA ia în calcul restructurarea bugetului pentru a asigura succesul misiunii Artemis

Adrian Popovici 06.05.2019 | ● Vizualizări: 859
Credit foto: Pixabay     + zoom
Galerie foto (1)

Noul program spaţial american, Artemis, are scop trimiterea pe Lună a unui echipaj uman până în 2024.

Agenţia spaţială nord americană a primit din partea administraţiei preşedintelui Trump şi a Congresului Statelor Unite misiunea de a consolida hegemonia americană în spaţiul cosmic. Prima fază din acest plan este reprezentată de către programul spaţial Artemis, prin care oficialii NASA îşi propun trimiterea unui echipaj format dintr-un bărbat şi o femeie pe suprafaţa Lunii.

În ultimele luni, oficilii NASA au declarat că nu consideră necesară restructurarea bugetelor altor departamente şi programe pentru a asigura finanţarea misiunii Artemis. Administratorul NASA, Jim Brindenstine, era de părere că o astfel de măsură va conduce spre pierderea sprijinului politic şi, implicit, pe cel financiar al agenţiei.

Rapoartele recente sugerează că, în acest moment, agenţia spaţială este gata să reconsidere bugetele unor departamente. Astfel, Bill Gerstenmaier, Administrator al Operaţiunilor de Explorare Umană, a declarat în faţa Consiliului de Administraţie al NASA că „se impune eficientizarea activităţii şi unele tăieri ale bugetelor interne”, notează Futurism.



„Recentele alocări bugerare demonstrează angajamentul pe care actuala administraţie îl are cu privire la îndeplinirea scopului NASA de a duce oameni pe Lună până în 2024. De asemenea, şi Congresul a arătat sprijin bipartizan faţă de agenţie”, explică unul din oficialii agenţiei spaţiale.

„Totuşi, ca parte a construirii unui buget prudent, trebuie, de asemenea, să luăm în calcul scenarii alternative şi să folosim banii în mod cât mai eficent pentru a ne atinge ţelul”.

Citeşte şi:

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI