Prima pagină D:News

Prima slujbă la Notre-Dame după incendiul devastator

Redactia Descopera.ro | 06.18.2019 | ● Vizualizări: 214

La două luni de la incendiul devastator, catredrala Notre-Dame a fost deschisă sâmbătă pentru ca un grup restrâns de preoţi să poată oficia prima Liturghie după ce focul a distrus-o parţial.

La eveniment au putut participa doar 30 de persoane, care ar fi fost nevoite să poarte echipamente de protecţie, având în vedere că structura edificiului continuă să fie instabilă.

„Este un simbol frumos”, a spus ministrul francez al Culturii, Franck Riester, într-un interviu acordat postului de radio Europe 1.

El a mai declarat că lăcaşul de cult este încă „într-o stare fragilă, mai ales cupola, încă riscă să se prăbuşească”.



Victima unui incendiu izbucnit în 15 aprilie, Catedrala Notre-Dame, care era vizitată anual, în medie, de 12 milioane de persoane, a fost parţial distrusă, fleşa şi o mare parte din acoperiş prăbuşindu-se sub flacări.

Pe 11 mai, Adunarea Naţională a Franţei a adoptat un proiect de lege referitor la restaurarea Catedralei Notre-Dame în cinci ani, un termen considerat de unii experţi "ambiţios".

Experţii au estimat că restaurarea ar urma să coste între 600 şi 700 de milioane de euro.

Citeşte continuarea pe Mediafax!

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI