Home » D:News » Motivul pentru care Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii – VIDEO

Motivul pentru care Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii – VIDEO

Motivul pentru care Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii – VIDEO
Publicat: 19.06.2019
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat marţi că motivul pentru care a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii prilejuite de vizita la Berlin a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost deshidratarea, informează BBC, citat de Mediafax.

Angela Merkel a fost surprinsă în timp ce tremura incontrolabil în timpul unei ceremonii de intonare a imnurilor celor două state. BBC notează că temperatura la Berlin în acel moment era de 30 de grade Celsius.

Vezi aici semnele care arată că poţi fi deshidratat!

„Am băut trei pahare de apă şi acum mă simt foarte bine”, a declarat cancelarul german în timpul conferinţei de presă pe care a susţinut-o alături de Zelenski. Preşedintele ucrainean a încercat să destindă atmosfera de la conferinţă, declarând că i-ar fi sărit în ajutor dacă ar fi fost cazul. „Se afla lângă mine, era în siguranţă”, a glumit acesta.

Angela Merkel, în vârstă de 64 de ani, a anunţat că se va retrage din politică la finalul actualului său mandat, în 2021.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase