Home » D:News » Cluj: Ghiveci inteligent, inventat de un licean, udă singur florile cu apa din umiditatea aerului

Cluj: Ghiveci inteligent, inventat de un licean, udă singur florile cu apa din umiditatea aerului

Publicat: 20.06.2019
Un licean din Cluj-Napoca a inventat ghiveciul de flori inteligent, care udă singur plantele prin extragerea apei din umiditatea aerului, venind, astfel, în ajutorul celor care lipsesc o perioadă mai mare de acasă şi care pot „uda” florile cu o aplicaţie pe telefonul mobil.

Robert Kovacs, absolvent al clasei a XII-a a Liceului Unitarian „Janos Zsigmond” Cluj-Napoca, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că utilizatorul acestui sistem dispune de o aplicaţie pe telefonul mobil cu care poate seta parametrii în care se află planta.

„Invenţia mea constă într-un ghiveci de flori inteligent >, care are o cutie de control ambiental a temperaturii şi iluminatului din casă şi una care face conexiunea la internet prin cablu sau wifi. Utilizatorul are o aplicaţie pe telefonul mobil de unde poate seta parametrii în care să se afla planta respectivă – de temperatură, de umiditate. Sistemul automat îi oferă plantei condiţiile setate de proprietar, iar acesta are acces la o bază de date privind evoluţia plantei de temperatură, umiditate, PH al solului. Ceea ce îl face deosebit pe acest ghiveci inteligent este că atunci când utilizatorul uită să umple rezervorul cu apă sau este plecat de acasă, în concediu, de exemplu, se reumple automat, având un modul de condensare care condensează aerul, iar apa rezultată este tratată cu minerale. Practic, absoarbe umiditatea din aer şi o transformă în apă pentru plante”, a spus Kovacs.

Sistemul dispune şi de un filtru cu cărbune activ, care are rolul de a filtra microorganismele şi concentraţia de clor din reţeaua de apă.

„Utilizatorul mai poate seta generatorul de unde magnetice, generatorul de frecvenţă de sunet şi de pulsaţie a luminii şi are şi un dispozitiv care redă muzică plantei. Toate aceste elemente ajută la dezvoltarea plantei şi se bazează pe diverse studii. Ghiveciul inteligent poate asigura apă unei plante şi pentru o perioadă de timp de o jumătate de an”, a explicat liceanul.

Acesta a dezvoltat ghiveciul inteligent după ce a uitat de câteva ori să ude plantele pe care le are în casă şi a lucrat la proiect din luna noiembrie 2018 până în aprilie 2019, ajutat de tatăl său şi de mentori.

Robert a participat cu „KO – pot” la două concursuri de inventică din Ungaria, la Budapesta şi Szeged, unde a fost premiat.

Liceanul clujean se pregăteşte în această perioadă de examenul de Bacalaureat, planurile sale fiind să devină student la Facultatea de Inginerie Electrică a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN).

Inventatorul ghiveciului inteligent a depus documentele pentru obţinerea brevetului de invenţie la autorităţile din Ungaria.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase