Home » D:News » Alimente care să nu lipsească din dietă pe timpul verii, dacă vrei să slăbeşti

Alimente care să nu lipsească din dietă pe timpul verii, dacă vrei să slăbeşti

Alimente care să nu lipsească din dietă pe timpul verii, dacă vrei să slăbeşti
Publicat: 29.06.2019
Fructe şi legume din abundenţă, proaspete şi delicioase, toate reprezintă o variantă ideală şi sănătoasă pentru zilele de vară.

Pepene. Pe timpul verii trebuie să ne hidratăm în permanenţă, iar asta înseamnă să consumăm cât mai multe lichide, de preferat apă, dar şi fructe şi legume care să ne asigure hidratarea de care avem nevoie. Printre acestea se numără şi pepenele, care conţine 92% apă, dar şi foarte puţine calorii.

Porumb. Nelipsit zilelor de vară este porumbul. Fie el fiert sau copt. Acesta conţine antioxidanţi precum luteină şi zeaxantină, care ajută la scăderea riscului apariţiei degenerării maculare care, în general, apare în cazul persoanelor trecute de 60 de ani.

Roşii. Fără îndoială, protecţia solară reprezintă un must have în sezonul cald, dar la rândul lor, roşiile protejează pielea de arsurile solare, datorită prezenţei licopenului.

Afine. Afinele proaspete sunt un adevărat răsfăţ. Antioxidanţii ajută la ameliorarea febrei musculare, dar şi îndepărtarea radicalilor liberi produşi în timpul antrenamentelor, se arată într-o cercetare recentă din Noua Zeelandă.

Cireşe. Vara avem la dispoziţie o varietate de fructe şi legume, iar delicioasele cireşe se numără printre ele. Fie că vorbim de sucul de cireşe, care garantează un somn liniştitor în special după un antrenament intens, fie că vorbim de cireşe întregi, care ajută la arderea depozitelor de grăsime, aceste fructe sunt ideale pentru dieta de vară. Sunt bogate în potasiu, care ajută la reducerea tensiunii, dar şi în betacaroten, vitamina C, antocianină şi quercetină, care ajută în lupta împotriva cancerului.

Citeşte continuarea pe CSID!

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase