Home » D:News » SUBIECTE şi BAREM Română la Bacalaureat 2019. Cum trebuiau rezolvate cerinţele la Real şi Uman

SUBIECTE şi BAREM Română la Bacalaureat 2019. Cum trebuiau rezolvate cerinţele la Real şi Uman

Publicat: 01.07.2019
Absolvenţii de clasa a XII-a au susţinut luni proba la Limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat 2019. Subiectele primite de elevi la proba scrisă de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat 2019 au fost rezolvate în direct, după ora 13:00, la Mediafax Live, de către Jolan Vasiliu, profesor de română la Liceul Teoretic Jean Monnet.

SUBIECTE Limba şi literatura română la Real – Bacalaureat 2019

BAREM Limba şi literatura română la Real – Bacalaureat 2019

SUBIECTE Limba şi literatura română la Uman – Bacalaureat 2019

BAREM Limba şi literatura română la Uman – Bacalaureat 2019

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, au început luni, 1 iulie, cu testul de Limba şi literatura română. Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului.

UPDATE La profilul uman, la examenul de astăzi de la Română, la Bacalaureat 2019, la subiectul al treilea candidaţii au avut de scris un eseu pe baza unei poezii la alegere dintre Tudor Arghezi sau Ion Barbu. Absolvenţii de la profilul real au avut, printre altele, de argumentat o poezie de George Bacovia sau Lucian Blaga, precum şi un text din Costache Negruzzi, cu mai multe cerinţe.

La primul subiect, elevii au avut de realizat un eseu argumentativ privind pregătirea pentru un discurs şi exerciţii la pe text la prima vedere. Textul la prima vedere a fost „Amintiri de la Junimea din Iaşi”, de George Panu.

Subiectul al doilea a fost comun pentru ambele profile: perspectiva narativă dintr-un text de Mihail Sadoveanu, un fragment din „Venea o Moară pe Siret”.

Marţi, 2 iulie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, elevii dând examen la maghiară, germană, sârbă, croată, slovacă, turcă, ucraineană şi italiană.

Miercuri, 3 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului.

Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată joi, 4 iulie.

Pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 136.087 de candidaţi din toate promoţiile, 116.316 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 19.771 de candidaţi din promoţiile anterioare.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00.

Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 13 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Nu este permis accesul cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Ministerul Educaţiei Naţionale a pus la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 1 – 4 iulie, între orele 8:00 – 16:00.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

* susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
* susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
* obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Eminescu, Creangă, şi Caragiale, printre preferaţii absolvenţilor pentru proba la Română

Absolvenţii clasei a XII-a care susţin, luni, prima probă la Bacalaureat au afirmat înainte de începerea examenului că au emoţii, însă mai copleşiţi erau părinţii lor. Liceenii spun că autorii lor preferaţi ale căror opere i-ar avantaja ca posibile subiecte la partea a III-a sunt Eminescu, Creangă, Bacovia sau Caragiale.

Mara Stanciu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din Capitală a precizat, pentru MEDIAFAX, că a început să înveţe pentru examenul maturităţii în urmă cu trei săptămâni.

“Am apucat să învăţ cam jumătate spre trei sferturi din opere. Sunt destul de pozitivă legat de acest Bac”, spune absolventa.

Mara a spus că şi-ar dori ca la subiectul III (eseul) de la Limba şi literatura română să fie una din operele lui I.L. Caragiale sau Ioan Slavici: “Aş prefera să-mi pice Caragiale sau Slavici, că pe astea le ştiu cel mai bine. Nu am făcute meditaţii înainte pentru Bac”.

Cele mai mari emoţii legate de acest examen le au părinţii. “Emoţii am şi eu şi părinţii mei. Ei sunt mai stresaţi ca mine, sau cel puţin la fel. Mai departe vreau să merg la Medicină” a conchis Mara Stanciu.

Andreea Lazăr este de asemenea elevă în clasa a XII a la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din Capitală. Tânăra a spus că acest examen i-a amplificat emoţiile în această dimineaţă, însă că este optimistă în ceea ce priveşte deznodământul.

“Am câteva emoţii, mi s-a făcut şi rău pe drum, dar acum încerc sa mă relaxez. Ieri (duminică, n.r.) am încercat sa fac acelaşi lucru, să glumesc cu prietenele mele şi sunt sigură că totul va fi bine”,spune Andreea.

Absolventa a precizat că la pregătirea pentru Bac a încercat sa abordeze scheme de învăţare logice.

“Am studiat destul de mult, am încercat să învăţ totul într-un mod cât mai logic, să-mi fac propriile structuri şi să fac foarte multe corespondenţe între viaţa reală şi operele de la Română”, a declarat Andreea.

Eleva a spus că pentru examenul de Limba şi literatura română nu a făcut meditaţii în prealabil: “Doar la Matematică şi Fizică, dar mai rar, cât să mai pun câteva întrebări. Restul e munca mea proprie”, menţionează Andreea.

Absolventa a declarat că printre operele ei preferate, pe care şi le doreşte la partea a III-a a examenului scris de la Limba şi literatura română. se numără „Plumb” (de George Bacovia), Harap Alb (Ion Creangă) şi Iona (de Marin Sorescu).

“Aş vrea să pice Plumb de Bacovia sau Harap Alb – Ion Creangă. Dar sunt OK şi cu Iona – Marin Sorescu pentru că mi-a plăcut foarte mult opera, e foarte abstractă şi interesantă”, menţionează Andreea.

“Părinţii au foarte multe emotii, mai multe decât mine, dar le ascund foarte bine”, a mai spus Andreea Lazăr.

Mihai Puiu este absolvent al Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr” din Capitală. El a spus că se simte extrem de pregătit pentru orice variantă de subiect.

”Eu am încredere în mine. Sunt pregătit pentru orice ar putea pica. Am început să mă pregătesc cu mult timp înainte, dar intens, cred că cu o lună înainte de Bac. Am făcut şi meditaţii”, spune Mihai.

Absolventul a spus că printre autorii săi preferaţi se numără George Bacovia şi Mihai Eminescu, subiecte pe care le doreşte pentru ultima parte a examenului scris de la Limba şi literatura română.

“Aş prefera să-mi pice Eminescu sau Plumb (de George Bacovia, n.r.). Am emoţii, dar cred că sunt bune. Părinţii n-au nicio emoţie, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei, dar au zis că ei sunt liniştiti. Mai departe vreau să merg la Arhitectură, dar mai am o admitere până atunci”, a conchis Mihai Puiu.

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, au început luni, 1 iulie, cu testul de Limba şi literatura română. Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase