Prima pagină D:News

Este sfârşitul bananelor aproape?

Adrian Popovici 07.08.2019 | ● Vizualizări: 2207
Credit foto: Pixabay     + zoom
Galerie foto (1)

Statisticile arată că, la nivel global, sunt consumate aproximativ 100 de miliarde de banane anual.

Bananele sunt unele dintre cele mai populare fructe la nivel global, anual fiind consumate peste 100 de miliarde de astfel fructe. Din păcate, în ceea ce priveşte viitorul acestor fructe, veştile sunt departe a de fi plăcute. 

Din cauza creşterii populaţiilor de insecte dăunătoare, scăderea fertilităţii solurilor şi a încălzirii globale, viitorul bananelor este nesigur. Astfel, soiul Cavendish, cel mai popular soi, este expus în faţa acestor condiţii neprielnice, iar pe termen mediu şi lung asta ar însemna dispariţia bananelor din dieta noastră, notează Live Science.

Pe lângă aceste condiţii de mediu, mai există un factor important care contribuie la pericolul dispariţiei bananelor, faptul că mare parte din suprafeţele destinate producţiei comerciale de banane sunt folosite pentru un singur soi: Cavendish. „Suntem în pericol din cauza faptului că o proporţie atât de mare din piaţă este ocupată de către un singur soi”, a explicat Nicolas Roux, expert în bio-diversitate.



Este acesta sfârşitul tuturor bananelor?

Dacă vorbim despre banane din perspectiva diversităţii genetice, atunci, cu siguranţă, nu acesta va fi sfârşitul lor. La nivel global existând o multitudine de soiuri diferite de banane, fiecare adaptat unor anumite condiţii de mediu.

Problema intervine atunci când vorbim despre banane ca bun comercial. În imaginarul public, din cauza faptului că sunt cel mai răspândit soi, bananele Cavendish tind să fie văzute ca singurele banane care există. „Pentru culturile occidentale, mare parte din bananele pe care le consumăm provin din acest soi”, explică dr. Roux. Statisticile arată că 50% dintre bananele consumate la nivel global provin din acest soi.

Pericolul reprezentat de către cultivarea extensivă a unui soi principal de banane este subliniată de către dr. Angelina Sanderson Bellamy, de la Universitatea Cardiff din Regatul Unit al Marii Britanii: „Atunci când ai o monocultură, e ca şi cum ai avea un bufet non-stop pentru dăunători”.

Procesul de creştere al bananelor Cavendish mai are un defect major, legat de reproducerea plantelor. Astfel, aceste banane se reproduc asexuat, ceea ce înseamnă că fiecare nouă cultură reprezintă o clonă a generaţiilor anterioare. În aceste condiţii, lipsa variaţiei genetice în cadrul acestuia înseamnă că patogenii se răspândesc între plante mult mai reprede şi cu rezultate dramatice.

Citeşte şi:

Efectele surprinzătoare ale consumului de banane. Ce beneficii au

De ce au bananele formă curbată?

Bananele albastre i-au surprins pe cercetatori

O altă specie importantă de banane, pe cale de dispariţie

 
Tag-uri: banane | extinctie | pericol | dieta | consum