Home » D:News » Fisură masivă, vizibilă din spaţiu, în urma cutremurului din California

Fisură masivă, vizibilă din spaţiu, în urma cutremurului din California

Publicat: 10.07.2019
Cutremurul cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter, produs în California vineri, a provocat o fisură masivă care este vizibilă din spaţiu.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade a avut loc vineri, 5 iulie 2019, în zona Văii Searles, în apropierea oraşului Ridgecrest din statul american California. Seismul a avut loc la o zi după un altul de 6,4 grade, produs tot în aceeaşi zonă. Daunele imediate nu au întârziat să apară, rafturile magazinelor s-au prăbuşit, unele clădiri s-au fisurat şi au fost înregistrate şi mai multe scurgeri de gaze şi incendii din această cauză.

Zona înainte de cutremur / Credit foto: PLANET LABS, INC

Zona după cutremur / Credit foto: PLANET LABS, INC

Imagini din satelit, furnizate recent de Planet Labs postului american de televiziune CNN, arată că în zona apropiată de epicentru a apărut o fisură. Crăpătura masivă se întinde pe o distanţă semnificativă, într-o zonă în care ar fi existat apă înainte. Modelele de eroziune din nisipul deşertului indică că o parte din apă ar fi fost absorbită.

Imaginile din satelit nu sunt singura dovadă că topografia regiunii a suferit modificări ca urmare a cutremurului. O şosea din apropiere este acum închisă după ce vibraţia cutremurului a spart şi mutat secţiuni ale carosabilului.

Şoseaua din California modificată de cutremur / Credit foto: USGS

Vă recomandăm să citiţi şi:

20 de lucruri pe care nu le ştiai despre cutremure

Cum se clatină zgârie-norii din Japonia la un cutremur de 9 grade

Cutremurele ar putea fi prezise cu o săptămână înainte de producere

Insulele Noii Zeelande încă se deplasează în urma cutremurului

Cel mai devastator cutremur din istorie

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase