Prima pagină D:News

Semnal de alarmă! 15 oameni au murit pe munţi din România luna trecută. Salvamontiştii consideră cifra sinistră

Mediafax 07.18.2019 | ● Vizualizări: 1928

Salvamont atrage atenţia asupra numărului îngrijorător de mare al persoanelor care au murit, în iunie, pe munte: 15. Sute de acţiuni de salvare au avut loc în aceeaşi lună, aproape 500 de persoane suferind accidente. Salvamont lansează campania „Vara 2019 – vara responsabilităţii pe munte”.

Potrivit unei postări pe Facebook a Salvamont Maramureş, Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna iunie, a celor 42 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România, iar cifra este „sinistră”, potrivit Mediafax.



Zilnic, 250 – 300 de salvamontişti s-au aflat la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din cca 90 de posturi şi baze salvamont.

În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 996 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 1.102 de persoane.

Dintre acestea, 422 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, iar 16 persoane elicopterelor de salvare SMURD-IGAV.

Totodată, 15 persoane au murit pe munte.

Salvamont România trage un semnal de alarmă şi lansează în rândul iubitorilor de munte campania „Vara 2019 – vara responsabilităţii pe munte”, prin care se doreşte reducerea numărului de accidente montane.

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI