Prima pagină D:News

Ed Sheeran merge incognito la concerte, îmbrăcat în Spider-Man

Ana Obretin 09.07.2019 | ● Vizualizări: 964

Artistul britanic Ed Sheeran merge incognito la concerte, îmbrăcat în Spider-Man, iar, odată, şi-a abordat doi fani, care nu l-au recunoscut şi i-au cerut să îi lase în pace, potrivit Smart Radio, care păstrează un loc special pentru muzica acestuia în playlist-ul zilei.

Ed Sheeran alege să se deghizeze astfel pentru a se putea bucura de muzică, fără să fie asaltat de fani.



Informaţia a fost făcută publică de rapperul britanic Aitch - care interpretează, alături de Stormzy şi Jaykae, remixul piesei "Take Me Back To London" -, într-un interviu pentru postul de radio Beats 1.

Acesta a mai spus că Sheeran i-a povestit că, odată, deghizat în Spider-Man, a abordat doi fani care purtau tricouri imprimate cu numele lui, iar aceştia nu l-au crezut şi i-au spus să îi lase în pace, informează insider.com.

Recent, Ed Sheeran a anunţat că va face o pauză de un an şi jumătate în carieră.

Cântăreţul în vârstă de 28 de ani, care şi-a lansat recent un nou album, "No.6 Collaborations Project", deţine patru premii Grammy. El este considerat un fenomen al genului folk-pop şi a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry, organizaţia care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global. Albumul lui Sheeran "Divide", al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017, iar "Shape of You" a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.

Piesele lui Ed Sheeran se regăsesc în playlist-ul Smart Radio. Ascultă Smart Radio aici http://www.smartradio.ro/.

 

Tag-uri: Ed Sheeran | fani | concerte

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI